1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSocialEvenimentConstrucții și demolări ilegale la Craiova. Poliția Locală dă amendă, lucrarea continuă

Construcții și demolări ilegale la Craiova. Poliția Locală dă amendă, lucrarea continuă

În județul Dolj, inclusiv în municipiul Craiova, se remarcă o dezvoltare imobiliară, dar aprobările legale necesare sunt, uneori, destul de firave. Un caz controversat este legat de o clădire cu valoare istorică, de pe strada Sfinții Apostoli, care a fost demolată.

Presa din Oltenia avertizează că demolarea s-a făcut fără autorizație. Legea spune că autorizația trebuia emisă de Primăria municipiului Craiova.

În spatele acestei lucrări imobiliare s-ar afla un om de afaceri local, Dorian Tulitu. Acesta este director la o firmă numită TDN SUD ESTATE Srl. Pe de altă parte, Dorian Tulitu este căsătorit cu Tena Tulitu, care este procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Relația de rudenie dintre cei doi, precum și calitatea lui Dorian Tulitu de director la firma menționată, sunt înscrise în cea mai recentă declarație de avere a doamnei Tulitu, vizibilă pe site-ul CSM. Această declarație ar fi fost completată la data de 17.11.2021. Declarația de avere anterioară ar fi fost completată la data de 04.06.2021. În declarația din 4 iunie apare numele domnului Dorian Tulitu, dar firma acestuia, TDN, nu apare!

Absența din declarația de avere a doamnei Tulitu, din 4 iunie 2021, a firmei TDN SUD ESTATE, era anunțată pe un grup de investigații, intitulat https://olteniamaxima.ro/, la data de 16.11.2021. În mod miraculos, pe următoarea declarație de avere, cea din 17.11.2021, firma TDN SUD ESTATE este menționată.

Poate că Parchetul Curții de Apel nu are atribuții de verificare a legalității demolărilor din Craiova. Dar un alt blog de investigații, intitulat https://craiovaprospera.wordpress.com/, susține că soția omului de afaceri, Tena Tulitu, “s-a prezentat la fața locului, în ziua următoare, și declinându-și calitatea de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiovaa chestionat agenții poliției locale cu privire la faptele constatate”.

Practic, polițiștii locali din Craiova sunt prinși între două focuri. Situația lor era prezentată, în anul 2020, într-un articol de pe site-ul Jurnal de Craiova. “Un caz recent este cel legat de construcția dlui Dorian Tulitu (https://craiovaprospera.wordpress.com/…/cum-sa-fii-un-dezv…/), unde Politia Locală a acționat ca la carte, după modelul expus mai sus… lucrările continuă, iar sancțiunea aplicată e doar o treaptă de sprijin pentru intrarea în legalitate și nicidecum un mijloc de descurajare a încălcării legii”, sublinia “Jurnal de Craiova”.

Jurnaliștii de investigație avertizau încă de acum doi ani despre afacerile firmei TDN SUD ESTATE. Firma, înființată la începutul anului 2019, a avut-o inițial drept asociat unic pe o doamnă, Ioana Olteanu. Surse locale susțin că ea era bonă la domnul Tulitu.

După ce s-a înființat, “o jumătate de an mai târziu, firma demara construcția unui imobil S+P+2 în Craiova, str. Tudor Vladimirescu nr. 82A, cu toate că nu avea autorizație de construire! S-o fi gândit că certificatul de urbanism îi era suficient”, menționează sursa citată.

Autorizația de construire a fost emisă, pe numele Ioana Olteanu, abia la 24 aprilie 2020 și abia după ce autoritățile au aplicat o amendă contravențională și au dispus intrarea în legalitate. Autorizația din aprilie 2020 este pentru un imobil de tip S+P+2E. Dar în septembrie Primăria Craiova aprobă o altă autorizație, pentru o clădire S+P+2E+M, ceea ce a permis înălțarea, peste clădirea inițială, a unei mansarde. Se pare că în acea zonă, regimul maxim de înălțime era de două etaje, astfel explicându-se faptul că autorizația din aprilie 2020 aproba doar două etaje. Ciudată este, în acest caz, amabilitatea Primăriei Craiova, care a aprobat, în anul 2021, adăugarea unei mansarde.

Chestiunea ar putea fi lămurită de primarul Lia Olguța Vasilescu sau de viceprimarul Rela Filip. Am adresat primăriei din Craiova câteva întrebări, dar deocamdată n-am primit răspuns.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Amânare pentru compensarea montării repartitoarelor de costuri: termenul mutat la 30 iunie 2025

Românii cu venituri mici care locuiesc la bloc vor beneficia de compensarea plății și montării repartitoarelor, abia anul viitor Conform unui proiect de ordonanță de...

Coreea de Sud „foarte încrezătoare” că alianța cu SUA va prospera sub administrația lui Trump

Ministrul de Externe al Coreei de Sud, Cho Tae-yul, și-a exprimat încrederea fermă că alianța dintre Coreea de Sud și Statele Unite va continua...

Plăți duble pentru 200.000 de pensionari în decembrie

Casa Națională de Pensii Publice estimează că sunt sute de mii de dosare restante, la nivel național Aproximativ 200.000 de pensionari din România vor primi...
Ultima oră
Pe aceeași temă