O analiză a ONE Campaign, mișcarea globală care militează pentru a pune capăt sărăciei extreme și a bolilor care pot fi prevenite până în 2030, ”astfel încât toată lumea, de pretutindeni, să poată duce o viață demnă și lipsită de privațiuni”, indică faptul că, în timp ce în țările sărace vaccinurile ajung extrem de greu, în număr mic și la prețuri mai mari decât cele obișnuite, cele mai bogate națiuni ale lumii sunt pe cale să atingă plafonul de un miliard de doze în exces.
Concluziile studiului au reprezentat un semnal de alarmă pentru Organizația Mondială a Sănătății, al cărei director general, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat că țările mici ar putea „pierde vaccinurile, deoarece au o putere de negociere mai mică decât țările mari”.
Alături de vaccinul Johnson & Johnson, serul oferit de Oxford / AstraZeneca era de așteptat să fie în mod realist alegerea preferată pentru lumea în curs de dezvoltare, datorită lanțurilor sale de aprovizionare directe și, mai ales, datorită accesibilității, condițiile sale de transport și de depozitare făcându-l considerabil mai accesibil.
Cifrele disponibile publicului dezvăluie puterea de negociere a națiunilor bogate – chiar și în timpul unei crize globale de sănătate. Bangladesh, potrivit Reuters, plătește în medie 4 dolari pe doză către Serum Institute of India – compania care intermediază producția a sute de milioane de doze din vaccinul Oxford / AstraZeneca – un preț mai mare decât cei 3,50 dolari per doză pe care 27 de țări din Uniunea Europeană îi plătesc direct producătorului inițial. BBC l-a citat pe directorul general al ministerului sănătății, anunțând un cost și mai mare, de 5 dolari pe doză, atunci când vaccinul ajunge în Bangladesh prin intermediu unui terț distribuitor – Beximco.
Discrepanța la nivel de prețuri și favorizarea țările UE este evidentă și când raportăm prețul la cel practicat în relațiile contractuale cu alte state, chiar mai bogate, din afara spațiului European.
Astfel, Africa de Sud plătește 5,25 dolari pe doza de vaccin Oxford / AstraZeneca, la fel ca și Arabia Saudită, ambele prin intermediari, în timp ce Statele Unite plătesc în jur de 4 dolari direct către producătorul AstraZeneca.
Prețuri discrepante ale dozelor apar și în cazul serurilor concurente, fabricate de BioNTech / Pfizer, Moderna sau Sinovac, însă singurul vaccin care respectă listă de utilizare de urgență a OMS este cel de la BioNTech / Pfizer. Cu toate acestea, chiar dacă prețurile sale ar avantaja în teorie statele sărace – 6,75 dolari pe doză pentru țările din Uniunea Africană, la 14,70 dolari pentru statele UE și 19,50 dolari pentru SUA – faptul că soluția Pfizer este un vaccin ARNm, care necesită un lanț ultra-rece, îl face greu accesibil țărilor sărace din prixina prețurilor mari pe care le-ar presupune infrastructrura de transport, depozitare și distribuire.
În ciuda comentariilor, producătorul celui mai accesibil vaccin al prezentului, AstraZeneca, refuză să comenteze pe larg problema delicată a strategiilor de stabilire a prețurilor, spunând doar că tarifele pot să difere din cauza mai multor factori, inclusiv a costului de fabricație – care variază în funcție de regiunea geografică – și a volumelor solicitate de țări.
Cel din urmă resort invocat vizează mecanismul de discount pentru volum. Cei care cumpără volume mai mari ar trebui să obțină de obicei o reducere a prețului, un compromis văzut în acordul UE, care stabilește prețul de 3,50 USD pentru o tranșă de 300 de milioane de doze livrate în blocul comunitar. Cu toate acestea, în mod ciudat, același mecanism nu se aplică și în cazul Statelor Unite ale Americii, care plătesc, cum spuneam, 4 dolari pe doză, pentru o tranșă contractată tot de 300 de milioane de doze, deci egală cu cea a Uniunii Europene.
