6.4 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSocialElevii și studenții protestează: ”Marșul Pomanagiilor împotriva Neoliberalismului”

Elevii și studenții protestează: ”Marșul Pomanagiilor împotriva Neoliberalismului”

„Evenimentul intitulat ‘Marşul Pomanagiilor Împotriva Neoliberalismului’, aluzie la ironiile mediatice asupra subiectului, va avea loc sâmbătă, 20 februarie, în Bucureşti.”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, întâlnirea va avea loc la ora 14:00 în faţa sediului USR de pe Şoseaua Pavel D. Kiseleff, participanţii urmând să picheteze şi sediul PNL de pe Bulevardul Aviatorilor, pentru ca apoi să plece spre Piaţa Victoriei şi să-şi facă mesajul auzit în faţa Guvernului.

La miting sunt aşteptate aproximativ 40 de persoane, iar organizatorii anunţă că vor fi respectate măsurile de distanţare socială şi protecţie. Evenimentul este deschis oricărui participant, indiferent de vârstă sau de ocupaţie.

Organizatorii protestului insistă că măsurile de austeritate lovesc în cei mai vulnerabili dintre tineri şi că Guvernul sacrifică accesul la mobilitate al studenţilor în jocurile politice la care ia parte. Aceştia se opun, de asemenea, posibilelor soluţii de compromis prin care politicienii încearcă să tempereze reacţiile venite din partea tinerilor în ultimele zile.

„Mesajul nostru este clar: Nu vă atingeţi de drepturile existente. Dacă acceptăm compromisuri, măsurile de austeritate vor continua pe zi ce trece. Am văzut deja cum premierul şi-a motivat ideologic opoziţia faţă de gratuitate şi ne putem imagina continuarea. Trebuie să existe o reacţie fermă”, a declarat Mihnea Teodor Popescu, unul dintre membrii Sindicatului.

La rândul său, Andrei Mureşan, membru fondator al Sindicatului susţine că „negocierile cu organizaţiile studenţeşti s-au petrecut în spatele uşilor închise”.

„Oricât am vrea să simulăm transparenţa, este clar că există o ruptură între cei care discută cu decidenţii şi elevii şi studenţii de rând. Avem nevoie de un model mai bun de apărare a intereselor tinerilor, unul care să ofere o platformă tuturor şi care să nu lucreze cu jumătăţi de măsură”, a mai spus Andrei Mureşan.

Potrivit sursei citate, Sindicatul Elevilor şi Studenţilor Militanţi reprezintă baza unei viitoare structuri mai ample, FRONT (Federaţia Reprezentativă a Organizaţiilor Non-Concesionale de Tineret), care va urma modelul sindical de organizare pentru a construi o platformă accesibilă tuturor tinerilor din România, din toate categoriile sociale, prin care se vor putea auto-reprezenta şi vor putea lupta pentru interesele, drepturile şi libertăţile lor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă