Începând de luni, școlile private au decis să revină la organizarea cursurilor de predare online, după ce Ministerul Educației le-a oferit această posibilitate, în timp ce elevii din sistemul de stat mai rămân în vacanță timp de o săptămână.
Cele mai multe instituții de învățământ preuniversitar private au decis ca începând de luni să organizeze din nou cursuri cu predare exclusiv online, după ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis că au această posibilitate.
Grădinițele, școlile și liceele de stat nu au însă aceeași posibilitate, ministrul Educației hotărând, printr-un ordin, ca elevii și preșcolarii care învață în aceste unități să rămână în vacanță încă o săptămână.
Potrivit datelor Ministerului Educației, obținute de “România liberă”, circa 115.000 de elevi, din totalul celor aproximativ 2.800.000 de la nivel național, învață în instituții de învățământ preuniversitar particulare.
Potrivit Legii Educației Naționale 1/2011, statul român finanțează și instituțiile de învățământ preuniversitar private, prin finanțare per elev.
Un calcul matematic simplu al sumelor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 353 din 23 martie 2021, care stabilește sumele alocate pentru școlarizarea unui preșcolar sau elev arată că statul român plătește, în medie, 4.500 de lei pe an școlar pentru un copil.
Sumele acordate variază în funcție de grupa sau clasa în care este înscris copilul, mediul în care se află unitatea de învățământ (rural sau urban) și alte criterii.
Prin urmare, statul român le oferă într-un an unităților de învățământ preuniversitar particulare aproximativ 517.500.000 de lei prin finanțarea per elev.
Teste noinvazive la reluarea cursurilor
Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educației, Sorin Ion, a declarat, pentru “România liberă”, că testele noninvazive pentru identificarea persoanelor infectate cu COVID-19 sunt așteptate să ajungă în școli până la data de 8 noiembrie, când vor fi reluate cursurile.
“Noi ne dorim ca la data de 8 noiembrie, când se reiau cursurile, aceste teste (n.r. – testele noinvazive, pe bază de salivă) să fie în școli. Nu depinde însă de noi, dar acesta este punctul de vedere pe care Ministerul Educației îl expimă la toate discuțiile cu factorii decizionali”, ne-a explicat Sorin Ion.
Oficialul Ministerului Educației respinge acuzațiile de discriminare formulate de reprezentanții societății civile pentru decizia de a le permite școlilor private să organizeze cursuri online, în timp ce elevii de la stat sunt în vacanță.
“Noi am acționat în limitele legii. Am respectat normele legislative în vigoare. De aici, oricine poate să spună orice”, ne-a explicat secretarul de stat.
Întrebat de ce nu a fost lăsată decizia la nivelul fiecărei unități de învățământ, acesta a răspuns că, în contextul epidemiologic actual, ministerul a dorit să vină cu o decizie.
“Având în vedere creșterea alarmantă a numărului infectărilor, Ministerul Educației a vrut să vină cu o decizie pentru a contribui la limitarea răspândirii virusului. Nu este vorba doar de limitarea răspândirii virusului în școli, ci și în mijloacele de transport etc.”, ne-a mai explicat Sorin Ion.