16.7 C
București
joi, 11 aprilie 2024
AcasăSocialElevii claselor primare și jumătate dintre cei ai claselor terminale vor merge...

Elevii claselor primare și jumătate dintre cei ai claselor terminale vor merge la școală

Elevii claselor primare și până la jumătate dintre cei ai claselor terminale vor merge la școală, în municipiul București, în ciuda creșterii ratei de infectare cu coronavirus.

Această decizie a fost luată în ședința de duminică, 7 martie 2021, a Comitetului Municipal București pentru Situații de Urgență (CMBSU). Ședința fusese convocată după ce s-a calculat că incidenţa cazurilor de infectare cu Covid-19, pe raza capitalei, a depăşit 3 la mia de locuitori.

Hotărârea CMBSU stabilește că participarea la ore se desfăşoară cu prezenţă fizică pentru toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul primar. Aceeași hotărâre precizează că elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a şi cei din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal trebuie să vină și ei la școală, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, în număr de până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculaţi în acele clase terminale.

Este permisă organizarea cu prezenţa fizică în unităţile de învăţământ a următoarelor activităţi: simulările examenelor naţionale şi a examenelor pentru anii terminali, evaluările naţionale, orele remediale pentru toate clasele.

Pentru celelalte categorii de elevi din București, cursurile se vor desfășura în sistem online.

Decizia luată duminică, 7 martie, de CMBSU se aplică timp de 14 zile, începând din ziua de luni, 8 martie, ora 0.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Starea de urgență, prelungită cu șase luni în Ungaria

Parlamentul ungar a votat miercuri prelungirea stării de urgență cu șase luni, ca răspuns la conflictele din Ucraina. Ungaria se află sub starea de...

Piața Aurel Vlaicu bate Oborul, doar în visele primarului Clotilde Armand. Adevărata stare a piețelor administrate de edilul sectorului 1. FOTO

Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, se laudă că Piața “Aurel Vlaicu” “bate Oborul”, însă spațiul este gol, după cum demonstrează imaginile obținute de reporterii...

Bărbatul condamnat la 18 ani de închisoare pentru omor, evadat din Capitală, prins în Oradea

Bărbatul condamnat la 18 ani pentru omor, care a reuşit să evadeze ieri, în Capitală, în timp ce se afla sub escortă, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă