5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSocialEducațieSe face școală pe 23 decembrie?

Se face școală pe 23 decembrie?

Se face școală pe 23 decembrie 2021? Această întrebare îi preocupă acum pe elevi, pe părinți și pe profesori. Ca în multe alte chestiuni legate de învățământ, răspunsul încă nu e clar.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, vineri, că şcolile pot decide autonom dacă țin sau nu cursuri pe 23 decembrie. Decizia o va lua conducerea școlii. O variantă este ca lecțiile în format fizic să fie înlocuită cu o temă de vacanţă.

„Dată fiind configuraţia acestui an şcolar şi provocările pe care acesta le-a adus pentru copii şi cadre didactice, Ministerul Educaţiei a decis să ofere posibilitatea unităţilor şcolare să adapteze modul în care se va organiza ziua de 23 decembrie, din punct de vedere didactic. Astfel, fiecare director de şcoală va putea hotărî, după consultarea cadrelor didactice, dacă pe 23 decembrie elevii vor desfăşura cursuri cu prezenţă fizică sau dacă activităţile pot fi adaptate astfel încât să răspundă aşteptărilor în contextul particular al sărbătorilor, în care activităţile de învăţare să se poată organiza de manieră nonformală şi informală, eventual printr-un proiect pe o temă care să implice întreaga familie şi care să fie prezentat ulterior colegilor, după vacanţa de sărbători”, a transmis, vineri, ministrul Sorin Cîmpeanu.

Școală pe 23 decembrie sau o zi în plus de vacanță

Data de 23 decembrie 2021, adică joi, este ultima zi de şcoală înaintea vacanţei de Crăciun. Ministrul Cîmpeanu a explicat de ce lasă școlile să-și facă singure programul zilei.

„Decizia a fost luată pentru a veni în întâmpinarea dorinţei copiilor şi părinţilor de a dedica această zi pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului, cât şi în spiritul descentralizării promovate în acest an de Ministerul Educaţiei, astfel încât unităţile de învăţământ să poată adapta mai eficient activităţile lor aşteptărilor şi nevoilor societăţii”, explică ministrul.

Există și școli care au decis ca, în ziua de 23 decembrie, să facă doar Dirigenție.

Citiți România Liberă și pe Google News

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Theo Rose, momente critice în relația cu Anghel Damian: „Ai repostat-o pe fata aia?”

Theo Rose și Anghel Damian sunt un cuplu deosebit de solid din showbiz, iar povestea lor de iubire pare desprinsă din filme. https://www.youtube.com/watch?v=RpGzizNNlVc Cei doi s-au...

Austria va rămâne fără gaze din Rusia

Austria va rămâne fără gaze rusești începând de sâmbătă, 16 noiembrie, după ce Gazprom a anunțat suspendarea livrărilor, potrivit companiei austriece OMV, notează Reuters. Austria...

ROBOR la 3 luni crește la 5,58%, marcând o nouă tendință pe piața dobânzilor

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calculul dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de mai 2019 și la creditele curente ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă