20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSocialEducațieLigia Deca cere școlilor să recupereze cursurile pierdute în timpul grevei. Așteaptă...

Ligia Deca cere școlilor să recupereze cursurile pierdute în timpul grevei. Așteaptă reclamații la Minister, dacă numărul de ore pe zi este prea mare

Ligia Deca, fostul și, probabil, viitorul ministru al Educației, a declarat că așteaptă să primească reclamații la Minister, în cazul în care, pentru elevi, numărul de ore pe zi, alocat pentru cursurile pierdute în timpul grevei, este exagerat.

Pentru cursurile nepredate pe timpul grevei profesorilor, școlile au obligația să elaboreze un program de recuperare. Ultima zi de grevă a fost luni iar prima zi de cursuri de după grevă a fost marți, 13 iunie. Practic, zile de recuperare sunt miercuri, joi și vineri. Vineri este ultima zi de cursuri în anul școlar 2022 – 2023.

Ligia Deca a fost întrebată, miercuri, de jurnaliști, dacă este normal ca elevilor unei școli din București să li se stabilească un program de 14 “ore” pe zi, fiecare “oră” având durata de câte 25 de minute. Ministrul Ligia Deca a răspuns că așteaptă o reclamație la Minister asupra acestui caz.

Un alt caz, relatat pe rețelele sociale, este cu elevi de gimnaziu care sunt chemați la școală între orele 13,10 – 20,40 în zilele de miercuri și joi, precum și între orele 12,10 – 20,40 în ziua de vineri. Aici, elevilor li se spune că orele durează câte 60 de minute iar pauzele câte 5 minute. Din calcul reiese că, miercuri și joi, elevii învață câte șapte ore pe zi. Mai mult, vineri, elevii ar avea chiar opt ore de cursuri. Părinții elevilor s-au declarat șocați de programul pe care l-a transmis conducerea școlii.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Spitalul Foișor, date de ultimă oră despre starea lui Florin Piersic

În urma evaluării din această dimineață, s-a constatat că starea de sănătate a lui Florin Piersic este ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă,...

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine în România

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, se va deplasa în România pentru o vizită de două zile, în perioada 13-14 mai 2024.  Luni, 13 mai,...

România, a doua cea mai rapidă evoluție economică din UE, după Polonia

În ultimele două decenii nivelul PIB-ului per capita a crescut puternic în majoritatea țărilor care au aderat la UE (2004-primul val, 2007-al doilea val...
Ultima oră
Pe aceeași temă