7.7 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieGlonț orb cu anti-plagiatul

Glonț orb cu anti-plagiatul

Deputații din Comisia de învățământ au stabilit, printr-un amendament la proiectul Legii învățământului superior, că falsul intelectual nu este o infracțiune, dacă nu s-au oferit bani pentru însușirea tezei.

Rectorul Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Daniel David, este de părere că amendamentul nu aduce nimic nou și că ar fi trebuit avute în vedere sancționarea îndrumătorilor de teze și condamnarea însușirii unei lucrări realizate de o altă persoană, chiar și fără oferirea unor foloase bănești.

„Și în actuala lege sunt prevăzute amenzi pentru cei care vând teze. Sunt amenzi de până la câteva zeci de mii de lei. Eu am crezut că vor introduce un amendament prin care să-i pedepsească și pe cei care cumpără. Dacă amendamentul se referă doar la cei care iau bani, nu e nimic nou față de legea actuală. Studenții trebuie învățați prin cursurile de etică să nu cumpere teze, că astfel de lucruri reprezintă fraudă. Ar trebui să aibă nu doar probleme etice, ci și legale. În același timp, conducătorii de teze ar trebui penalizați la rândul lor, într-o formă sau alta. Un conducător trebuie să-și dea seama dacă teza respectivă este făcută sau este cumpărată. Dacă o face, se naște din discuțiile pe care le ai cu studentul și o vezi crescând sub ochii tăi. Când brusc apare un student cu o teză, trebuie să-ți pună un semn de întrebare. Frauda e fraudă. Ar fi trebuit formulat în ideea că: îți însușești pe nedrept autoratul unei lucrări științifice. Fie că lucrarea științifică se vinde sau ți-o dă gratuit, este tot o fraudă”, a explicat, pentru „România liberă”, rectorul universității care s-a confruntat cu scandalul legat de acuzele de plagiat la adresa ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Ce prevede amendamentul

Amendamentul gândit de parlamentari ai PSD prevede:

„3) Constituie contravenție şi se sancționează cu amendă în cuantum de la 100.000 lei la 200.000 de lei fapta persoanei fizice sau juridice care pune la dispoziția studenților, studenților doctoranzi, cursanților contra cost, prin internet, prin reţele de socializare sau servicii de comunicare electronică, în scopul însuşirii fără drept a calității de autor pentru lucrări științifice, referate, lucrări pentru examenele de evaluare pe parcurs, precum și de finalizare a studiilor universitare de licență, masterat și/sau de doctorat.

(4) Se autorizează Ministerul Comunicațiilor să identifice și să oprească imediat funcționarea site-urilor care promovează oferte de vânzare, vânzarea sau punerea la dispoziție a persoanelor fizice contra cost a produselor menționate mai sus.

(5) Redeschiderea site-urilor sub orice formă constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 300.000 lei și 600. 000 lei”.

Ce spune ministrul Educației

Totuși, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a salutat că în noua lege a învăţământului superior s-au introdus sancţiuni consistente pentru persoanele care vor să cumpere sau să vândă lucrări de doctorat, licenţă sau masterat.

„S-au introdus sancţiuni consistente în discuţia de la comisie. Ne dorim să descurajăm fenomenul atât de oferire, cât şi de cumpărare a unor astfel de lucrări. Este absolut necesar ca integritatea tuturor tipurilor de lucrări de finalizare, licenţă, masterat, doctorat să fie asigurată şi de aceea sancţiunile sunt descurajatoare pentru orice tentative de acest tip. De altfel, cred că progresul tehnologic ne va şi ajuta să descoperim mult mai eficient astfel de tentative”, a afirmat Deca, la Palatul Parlamentului.

Întrebată cum se vor descoperi aceste site-uri care se ocupă cu vânzarea de lucrări de licenţă, masterat sau doctorat, Deca a spus: „Ele sunt cunoscute în lumea academică. În multe cazuri există şi anunţuri sau fluturaşi care sunt distribuiţi în comunităţile academice. Este, cred eu, destul de facil, într-o primă fază, ca acele comisii de etică de la nivelul universităţilor să se autosesizeze şi să ridice această chestiune. Avem şi prevederi care clarifică exact care este riscul la care se supun. Cred că este bine să mediatizăm aceste lucruri, pentru că învăţământul superior românesc nu poate produce performanţă, nu poate răspunde nevoilor societăţii, dacă nu respectă norme de etică şi integritate”.

Președintele Comisie de învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero, a declarat, în cadrul emisiunii “Bună, România!”, de la B1 TV, că amendamentul poate fi îmbunătățit în Senat.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Cum te convingi că formația de nuntă pe care o alegi este ceea ce căutai?

Organizarea unei nunți este, fără îndoială, una dintre cele mai emoționante provocări. Printre cele mai importante decizii, alături de locație și meniu, se află...

Zelenski acuză Rusia că ascunde numărul victimelor din rândul soldaților nord-coreeni

Președintele Zelenski acuză Rusia că ascunde pierderile suferite de soldații nord-coreeni implicați în luptele din regiunea Kursk împotriva Ucrainei, scrie The Kyiv Independent. Președintele Ucrainei,...

Revolut migrează 4 milioane de clienți români pe entitatea locală

Utilizatorii Revolut vor avea IBAN-uri românești și conturi administrate sub legislația națională Migrarea, descrisă drept „automatizată și simplificată”, va aduce mai multe modificări pentru utilizatori....
Ultima oră
Pe aceeași temă