3.6 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSocialEducațieElevul cuțitar, reținut. Sindicaliștii din Educație spun că parlamentarii țin la sertar...

Elevul cuțitar, reținut. Sindicaliștii din Educație spun că parlamentarii țin la sertar legea care ar putea evita agresiunile în școli

Elevul cuțitar care a agresat fizic o profesoară a fost reținut. Sindicaliștii din învățământ atrag atenția că parlamentarii țin la sertar legea care ar putea evita astfel de evenimente grave.

Elevul din sectorul 4 al Capitalei, care și-a rănit profesoara de limbă japoneză cu un cuțit, după ce aceasta a anunțat un test, a fost reținut, joi, pentru 24 de ore.

Audierile continuă în acest caz.

Surse apropiate anchetei spun că elevul în vârstă de 16 ani trecea printr-o stare depresivă.

Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului București au anunțat că desfășoară propriile anchete, în timp ce sindicaliștii din învățământ acuză parlamentarii că, de ani buni, țin la sertar o lege care ar evita incidente de acest gen în unitățile școlare.

Legea ținută la sertar

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) le reaminteşte parlamentarilor că în anul 2018 a depus un proiect de act normativ privind protecţia cadrelor didactice, care a fost pur şi simplu ignorat de aleşii acestei ţări.

“ Este obligatorie o astfel de lege, prin care să le fie oferită siguranţa, atât colegilor noştri, cât şi elevilor! Lipsa unei intervenţii cât mai rapide şi cât mai ferme a autorităţilor statului duce la un singur deznodământ: colegilor noştri le va fi frică să mai meargă în şcoli, pentru a-şi desfăşura activitatea, colegii noştri îşi vor pierde din autoritatea şi respectul cuvenite prin această meserie, iar elevii vor avea o influenţă negativă din partea celor care perturbă sub orice formă liniştea din unităţile de învăţământ. Din păcate, fără luarea unor măsuri, oricând se pot petrece lucruri şi mai grave în incinta unităţilor de învăţământ!”, arată FSLI, într-un comunicat.

“Şcoala este a doua casă, pentru cei mai mulţi copii. Asta înseamnă a doua casă? Un loc în care domină frica, nesiguranţa, actele de violenţă, traficul de droguri? Pasivitatea Guvernului, dar mai ales a parlamentarilor României, care nu fac nimic pentru a combate aceste fenomene, reprezintă de fapt, acum, un girant al acestor manifestări care nu îşi au locul niciunde, cu atât mai mult acolo unde se face educaţie! Poate e vremea acum ca parlamentarii să ia în serios iniţiativa depusă de FSLI în urmă cu câţiva ani, în care am cerut măsuri de protecţie a cadrelor didactice. Cum putem tolera ca un cadru didactic să fie înjunghiat într-o şcoală? Cum putem să ne uităm la astfel de situaţii, fără să intervenim cu măsuri concrete? Ce rol mai au instituţiile acestui stat, dacă nu se reglementează această situaţie în care la orice pas, în şcoli, ne paşte pe toţi pericolul? Ştiţi să răspundeţi la aceste întrebări, stimaţi aleşi ai poporului? În slujba cui lucraţi acum, pentru că nu faceţi nimic pentru securitate şi siguranţă în şcoli, acolo unde aveţi şi domniile voastre copiii?”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.  

Profesoara agresată a fost externată, după ce a ajuns miercuri la spital, iar joi s-a întors la cursuri.

Citește și:

Reacția Ministrului Educației, după ce o profesoară a fost înjunghiată: „Condamn cu fermitate!”

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Liga Campionilor: Liverpool-Real Madrid 2-0/Juventus-Aston Villa 0-0

Liverpool, care domină prima parte a sezonului în Premier League, a învins-o pe Real Madrid, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 2-0, miercuri seara, pe...

Liga Campionilor: Liverpool-Real Madrid 2-0/Juventus-Aston Villa 0-0

Liverpool, care domină prima parte a sezonului în Premier League, a învins-o pe Real Madrid, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 2-0, miercuri seara, pe...

Protestele împotriva lui Călin Georgescu continuă. Ambasada SUA a reacționat la situația creată

Iau amploare protestele după intrarea în turul doi a lui Călin Georgescu. Mii de tineri au ieşit din nou în stradă, aseară, şi i-au...
Ultima oră
Pe aceeași temă