4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialEducațieElevii violenți, pușcărie sau intangibili

Elevii violenți, pușcărie sau intangibili

Elevii violenți nu pot fi extrași din colectiv, decât în urma unei condamnări penale, situație în care vor ajunge la școlile amenajate în penitenciare, dacă au minim 14 ani. Elevul-cuțitar de la Colegiul “Ion Creangă” trebuie reprimit la cursuri, dacă va fi eliberat din arest.

Legislația în vigoare nu permite extragerea elevilor violenți din colectivul școlar, decât în situația în care au vârsta răspunderii penale, minim 14 ani, și dacă sunt condamnați la închisoare cu executare.

Elevii condamnați ajung în școli organizate în penitenciare, aflate în subordinea Ministerului Justiției, sub regim militarizate.

Ministerul Educației (ME) se mai ocupă, în situațiile descrise mai sus, doar de asigurarea cadrelor didactice de predare.

Legea Educației Naționale 1/2011 prevede la Articolul 55, alineatul 1: “Şcolarizarea minorilor şi a adulţilor din centrele de reeducare, din penitenciarele pentru minori şi tineri şi din penitenciarele pentru adulţi se realizează cu respectarea Curriculumului naţional. Resursa umană necesară pentru şcolarizarea acestora este asigurată de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin inspectoratele şcolare”.

ME nu are centre de reeducare în care să trimită elevii violenți.

Prin urmare, conform legislației în vigoare, și elevul de la Colegiul “Ion Creangă” din Capitală, care a tăiat cu cuțitul o profesoară, va trebui reprimit la cursurile școlare, în cazul în care este eliberat din arest.

Propunerile profesorilor

Federația Sindicatelor din Educație (FSE) “Spiru Haret” o depus o serie de propuneri pentru introducerea în proiectul Legii învățământului preuniversitar a unor măsuri de prevenire a violenței în școli:

  • Instituirea prin lege a sancțiunilor aplicabile elevilor, inclusiv preavizul de exmatriculare și exmatricularea limitată în timp de 3-5 zile sau definitivă, cu modificarea corespunzătoare a dispozițiilor privind obligativitatea învățământului.
  • Reglementare, tot în lege, a altor măsuri sancțiuni, similare celor din alte sisteme de învățământ:
  • Activitate în folosul unității de învățământ sau comunității
  • Detenția școlară, prin care se înțelege faptul că elevii stau într-o clasă după ore sub supravegherea unui cadru didactic folosind acest timp să reflecteze asupra faptelor comise.
  • Pentru abateri deosebit de grave, mutarea elevilor în centru de reeducare ce se impun a fi reînființate.
  • Valorizare a notei la purtare în sensul de a fi luat în calcul în mod obligatoriu la admiterea la liceu + media de bacalaureat.
  • Normarea în fiecare unitate de învățământ a cel puțin unui post de consilier școlar, fără obligație de catedră, doar cu atribuții și competențe clare în privința elevilor care trec prin dificultăți în familie, criză de identitate sau de adaptare la mediul școlar, care să poată discuta cu elevii indiferent că părinții reprezentanții legali sunt sau nu de acord la solicitarea învățătorului dirigintelui.
  • Instituirea prin lege amenzilor plătibile de către părinți/ reprezentant legal pentru faptele copiilor ( indiferent că acestea constau în deteriorări distrugeri ale bunurilor unității sau jignirea / lovirea salariaților acesteia ). + Cuantumuri amenzi diferențiate în raport cu gravitatea faptei.
  • Normarea de posturi de paznici ai unităților de învățământ, nu angajații firmelor de bază cu care unitățile administrativ-teritoriale au contract, care să îi poată controla pe elevi în ghiozdan/rucsac de urgență prin sondaj sau în caz de suspiciune privind deținerea de arme albe petarde sau substanțe periculoase / psihotrope.
  • Obligativitatea de a instala camere video în toate sălile de clasă, holuri și curtea școlii care să poată funcționa independent de existența sau nu a acordului părinților reprezentanților legali, cu acceptul cadrelor didactice. Filmările să poată fi utilizate atât ca probe în cadrul cercetării disciplinare, cât și de către organele abilitate ale statului.
  • Interdicția utilizării telefoanelor mobile în spațiul școlar atât în timpul orarului normal cât și în pauze sau în cadrul activităților extrașcolare.
  • Telefoanele se închid la intrare în unitate și se redeschid la părăsirea acesteia. Telefoanele găsite în funcție asupra elevilor se confiscă și se predau doar părinților/ reprezentanților legali.

„Evenimentul de la Colegiul Național „Ion Creangă“ ar trebui să reprezinte un nou semnal de alarmă pentru autorități. Cadrele didactice sunt lipsite de apărare, iar unitățile de învățământ nu au instrumentele reale, necesare și concrete pentru a lua măsuri imediate și eficiente în situația unor violențe întreptate împotriva salariaților. Sancțiunile/măsurile actuale – precum mutarea disciplinară, scăderea notei la purtare (operabilă doar la sfârșitul anului școlar) – sunt complet lipsite de eficiență. La ora actuală, în multe școli avem probleme legate de violență, de consumul de droguri și nu numai. Multe dintre aceste cazuri nu ajung în mass-media, dar primim săptămânal astfel de semnale. Am cerut – nu o dată – aprobarea unui statut al personalului din învățământ, care să prevadă și sancțiuni drastice în situații precum cea de la Colegiul Național „Ion Creangă“, însă niciun Guvern nu și-a dorit și nu și-a asumat un astfel de act normativ. Avem nevoie de o legislație care să ofere pârghii angajaților să ia măsuri în astfel de cazuri. Avem nevoie de consilieri și psihologi școlari care să discute cu elevii și părinții pentru a preîntâmpina asemenea fapte.“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „SPIRU HARET“, citat într-un comunicat de presă.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...

ONG-urile cer politicienilor să protejeze facilitățile fiscale: „Ne temem pentru viitor”

Organizațiile non-profit din România au lansat un apel către clasa politică, solicitând o poziție publică și transparentă cu privire la legislația care sprijină sectorul...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă