6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieAzi e grevă în școli

Azi e grevă în școli

Majoritatea angajaților din sistemul de învățământ preuniversitar organizează astăzi grevă de avertisment, ca formă de protest față de hotărârea Guvernului de a reduce majorarările salariale din Educație de la 16 la 4%.

Cei mai mulți membri de sindicat, dar și alți salariați din sistemul de învățământ preuniversitar vor sista activitatea, astăzi, între orele 11:00 și 13:00.

“Noi estimăm că vor participa la protest peste 175.000 de angajați. Dacă la momentul la care am realizat referendumul au semnat circa 60% dintre membrii de sindicat, acum, avem semnale că ne apropiem de 80%, din cauza nemulțumirilor acumulate. Sunt și nesindicaliști care vor participa la protest”, ne-a declarat președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu.

Potrivit acestuia, va fi grevă de avertisment în peste 5.000 de școli din întreaga țară.

Liderul sindical reclamă o “tăcere totală” din partea guvernanților.

“Tăcere totală! Mergând înapoi, până la data de 6 decembrie anul trecut, am depus peste 160.000 de semnături ale petițiilor la Guvern. Erau nemulțumiri ale angajaților din învățământ, în mare parte, față de nivelul salarizării și față de o lege a salarizării care este inechitabilă. Tăcere! Am organizat proteste, inclusiv în fața Guvernului, înainte de Crăciun. Am protestat săptămâna trecută, în fața Guvernului și în fața sediilor principalelor partide aflate la guvernare: PSD și PNL. Am solicitat, încă din luna decembrie, o întâlnire cu premierul. Suntem ignorați!”, ne-a mai spus Hăncescu.

Greva generală, următoarul protest

Liderul FSLI atrage atenția că, în lipsa unei reacții din partea guvernanților, angajații din învățământul preuniversitar sunt determinați să declanșeze greva generală.

“Oamenii au văzut că au fost mințiți din nou. Ni s-a spus că nu sunt bani, dar, recent, s-au majorat salariile din Justiție cu 20%. Salariile erau oricum mari în acest domeniu. Sunt în jur de 55.000 de oameni, angajați ca personal auxiliar, care au salarii aproape de minimum pe economie. Facturile vin la fel pentru toți. Dacă nu va exista o reacție imediată din partea guvernanților, ne îndreptăm spre grevă generală, cu lacătul pe școli. S-ar putea trece la această formă de protest în câteva zile. Nu mai avem nevoie de un nou referendum. Cei mai mulți dintre membrii de sindicat, care au semnat pentru grevă de avertisment, au semnat și pentru grevă generală”, a concluzionat Hăncescu.

Și angajații din învățământul superior s-ar putea alătura protestului.

“Noi nu am finalizat încă referendumul, deoarece a fost această perioadă a sesiunilor de examen, iar universitățile nu au același calendar. Sperăm să strângem suficiente semnături, astfel încât, să participăm la proteste comune alături de colegii din preuniversitar. Oricum, suntem solidari cu aceștia. În acest moment, strângem semnături. Din semnalele pe care le avem din teritoriu, se pare că ne îndreptăm spre grevă. Din informațiile pe care le avem de la sindicatele din Universitatea din București, Politehnica din București, Timișoara, Argeș, Constanța și Cluj, oamenii sunt nemulțumiți și vor să protesteze”, ne-a declarat președintele Federației Naționale Sindicale (FNS) “Alma Mater”, Anton Hadăr.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

România a acordat ajutoare de stat de 1,3 miliarde de euro, între 2019-2023, majoritatea investitorilor fiind străini

Principalele sectoare beneficiare au fost industria auto, tehnologia, industria alimentară, producția ușoară și sectorul medical O analiză publicată de EY România arată că, în perioada...

Malaria face ravagii în Etiopia. Peste 300000 de cazuri pe săptămână

Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua. "Malaria continuă...

Astronauți aflați în spațiu, mesaj de Crăciun – VIDEO

Patru astronauți ai NASA, aflați în continuare pe Stația Spațială Internațională (ISS), au trimis un mesaj de Crăciun din spațiu, după ce o misiune...
Ultima oră
Pe aceeași temă