4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieAnton Hadăr: „Învățământul superior intră de luni în grevă de avertisment”

Anton Hadăr: „Învățământul superior intră de luni în grevă de avertisment”

Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr, anunță că învăţământul superior de stat intră de luni în grevă de avertisment sau de solidaritate.

„De mâine, de la ora 11:00 până la ora 13:00, va fi organizată grevă de avertisment sau de solidaritate, depinde de fiecare în parte cum a hotărât. Vor fi aproape 10.000 de salariaţi în grevă. Noi declanşăm conflict împotriva politicilor economice şi sociale ale Guvernului, aşa prevede legea dialogului social. Nu este aceeaşi cauză ca la colegii noştri, ei intrând pe Contractul Colectiv de Muncă. Noi suntem cu un pas în urmă, dar evident că suntem împreună la toate evenimentele. Le-am prezentat în cifre ceea ce dorim noi. Practic, de la 2.400 lei, un debutant în viitoarea lege, ne-am dori să se apropie de 4.000 lei, aşa cum s-a discutat de atâtea ori, că va fi salariul mediu brut pe economie 6.789 luat în calcul, ceea ce înseamnă nici 4.000 lei valoare netă, iar pentru profesorii de final de carieră, undeva pe la 6.000 lei, de la 4.200 astăzi”, a declarat Anton Hadăr, la finalul discuţiilor de la Palatul Victoria.

Acesta a precizat că salariile pe care le cer sindicaliştii există deja în foarte multe instituţii ale statului, dar din păcate nu şi în Educaţie, deşi autorităţile îşi asumă că domeniul va fi un sector prioritar în noua lege a salarizării.

„Ni s-a spus că atunci când vom discuta este foarte posibil să fim luaţi în seamă, dar nu am început să discutăm despre aceste salarii. Aceste propuneri sunt astăzi la Ministerul Muncii, care evident spune că nu poate să înceapă negocierile cu Educaţia pentru că nu a primit din alte părţi grile care să fie şi ele analizate. Se invocă faptul că Banca Mondială trebuie să analizeze şi în cazul nostru, al educaţiei, creşterile de salarii însă îşi asumă, aţi văzut şi veţi vedea şi un comunicat că educaţia va fi sector prioritar. Până una-alta, trebuie să găsim acel element de încredere şi nu noi, ci membrii de sindicat în aşa fel încât să şi putem să venim cu documente clare, cu cifre, cu declaraţii, analize, poate, de ce nu chiar cu legi scoase, că aşa va şi fi. Problema este ce facem până iese această lege care s-ar putea să fie aplicată, după părerea mea, de la 1 ianuarie 2024. Vor fi şase luni în care colegii noştri vor trăi tot cu 2.400 lei. Debutanţii să nu credeţi că sunt prea departe de cei de aici, tot aşa, sub 3.000 lei”, a explicat Hadăr.

Aproape toate universităţile din ţară vor intră luni în grevă de avertisment, între care au fost amintite Universitatea Politehnica din Bucureşti, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, dar şi alte universităţi mai mici.

„Evident va fi prima fază a grevei, adică grevă de avertisment sau grevă de solidaritate cu colegii din învăţământul preuniversitar. Noi am depus documentele noastre vineri la Guvern, trebuie să aibă o traiectorie pe care trebuie să o respectăm, pentru că există riscul ca atunci când faci documentele prost să fie declarată greva ilegală. Noi considerăm că prin cauza pe care am ales-o acolo, politicile economice şi sociale ale Guvernului, suntem în regulă. Greva de mâine e doar un început. Potrivit legii dialogului social, vor urma discuţii separate cu noi pentru că avem repet o altă cauză decât colegii din preuniversitar”, a concluzionat preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...

Atac ucrainean asupra unui depozit de combustibil din Rusia: incendiu masiv în regiunea Oriol

Un depozit de combustibil din regiunea Oriol, situată în vestul Rusiei, a fost cuprins de flăcări în urma unui atac cu dronă atribuit Ucrainei,...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...
Ultima oră
Pe aceeași temă