Societatea Română de Radiodifuziune oferă, printr-un drept la replică, următoarele precizări cu privire la articolul „FOTO + VIDEO. Angajații Radio România și-au strigat nemulțumirile în stradă: Aici Bucureşti, glasul sărăciei!”, publicat în data de 18.12.2023:
„Protestul organizat luni, 18 decembrie, de unii angajați din cadrul SRR nu a fost unul spontan, ci unul anunțat de un grup sindical, de mai multe zile, pe rețelele de socializare.
Recenta OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare nu cade în competența de activitate a Consiliului de Administrație al SRR, care – conform Legii 41/1994 – nu poate interveni peste un act normativ. Conducerea executivă a Radioului Public a depus eforturi, prin amendamente, pentru a limita efectele aplicării Ordonanței 115/2023. Un exemplu în acest sens este menținerea tichetelor de masă. Conform Articolului 36 din Legea 41/1994, Societatea Română de Radiodifuziune, ca ordonator principal de credite, este obligată să se încadreze în fondurile bugetare alocate anual de către Ministerul Finanțelor.
De menționat că, în 2022, în cadrul SRR au fost acordate două indexări salariale, iar o a treia indexare a fost acordată în 2023.”