Dosarul va fi repartizat unui alt judecător de la Tribunalul Bucureşti, iar procesul s-ar putea relua de la zero.
Decizia a stârnit nemulțumirea celor răniți în incendiu și rudelor tinerilor care și-au pierdut viața în incendiu.
Preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, spune că nu poate avea încredere într-o justiţie în care un caz cum este dosarul Colectiv trenează de aproape trei ani, iar răniţii şi părinţii celor decedaţi „sunt trataţi ca nişte infractori”. „De două zile sunt întrebat de oameni din presă dacă am încredere în justiţie, dacă cred că acest dosar se va finaliza într-un termen rezonabil şi dacă cred că se vor da soluţiile corecte şi aşteptate de noi. Răspunsul meu este nu. Nu pot să am încredere într-o justiţie în care un caz cum este dosarul Colectiv trenează de aproape 3 ani, timp în care dosarul făcut de procurori este unul cel puţin „subţire” şi nu mă refer la grosimea lui, iar tribunalele prin care au trecut dosarele Colectiv s-au purtat într-un mod jalnic”, a scris, marţi, pe Facebook, Eugen Iancu, al cărui fiu în vârstă de 22 de ani se numără printre cele 64 de victime ale incendiului din clubul Colectiv.
El afirmă că „dreptatea” oferită de judecători până în acest moment este una în care părinţii celor decedaţi şi răniţii sunt trataţi ca nişte infractori.
Eugen Iancu se întreabă „câţi judecători proaspăt viitori pensionari înainte de termen, dar momiţi de o pensie mare, se pot privi în oglindă fără a fi apăsaţi de amintirea unor cazuri trucate”, spunând că, „cu siguranţă, un anume judecător nu o poate face”. „În timp ce noi ne uităm la fotografiile copiilor îngropaţi, în timp ce răniţii au obosit să se tot opereze, suntem purtaţi si umiliţi prin sălile de tribunale pentru a vedea incompetenţa şi corupţia din justiţia romănească. Un judecător, adică un om drept, cu o conduită etică şi morală de netăgăduit, impune respect, iar atunci cănd iese la pensie o face cu fruntea sus, pentru că toată viaţa lui a fost un simbol al corectitudinii. Aş vrea să ştiu câţi judecători proaspăt viitori pensionari înainte de termen, dar momiţi de o pensie mare, se pot privi în oglindă fără a fi apăsaţi de amintirea unor cazuri trucate. Cu siguranţă un anume judecător nu o poate face”, adaugă preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010.
În aprilie 2016, dosarul Colectiv a fost trimis în instanţă de Parchetul General, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti.
După mai multe termene de amânare, judecătorul Mihail Terceanu reuşise să înceapă judecarea pe fond a dosarului, fiind audiaţi cei trei patroni ai clubului Colectiv.
În dosarul Colectiv au fost trimişi în judecată patronii clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă – patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.
De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu – şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea – consilier superior, Ramona Sandra Moţoc – referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.
Mihail Valeriu Terceanu este fostul soţ al judecătoarei Geanina Terceanu, condamnată în luna februarie la 7 ani de închisoare pentru că ar fi primit mită de la Ioan şi Victor Becali.
Judecătorii au respins şi sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie ridicată de juristul Ministerului de Interne.
Judecătoria Sectorului 4 a început, în 7 februarie, judecarea pe fond a dosarului „Colectiv” în care sunt acuzaţi de ucidere din culpă patronii clubului şi administratorii firmei care a pus artificiile în seara concertului din 30 octombrie 2015.
Amețeală în dosarele Colectiv
În dosarul „Colectiv” s-au constituit părţi civile 139 de persoane, 11 spitale şi cinci instituţii.
Dosarul „Colectiv” a ajuns la Judecătoria Sectorului 4 în 28 aprilie 2016, când a intrat în procedură de cameră preliminară.
Procurorii Parchetului instanţei supreme i-au trimis în judecată pe George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, pe Daniela Ioana Niţă şi Mihai Cristian Niţă, administratorii firmei Golden Ideas Fireworks Artists care au instalat artificiile folosite în seară concertului din 30 octombrie 2015 şi pe pirotehnicianul Viorel Zaharia, care a fost prezent în club.
Aceştia sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în formă agravată şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă. În plus, Daniela Niţă este judecată şi pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.
De asemenea, SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL au fost trimise în judecată pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în formă agravată.
Dosarul fostului primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost instrumentat de procurorii DNA, care în 5 mai 2016 l-au trimis în judecată pe fostul edil, alături de alţi trei funcţionari din primărie, sub acuzaţia de abuz în serviciu.
Cei patru sunt acuzaţi că au eliberat acordurile şi autorizaţiile de funcţionare pentru clubul Colectiv, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la securitatea la incendiu.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti în 5 mai 2016, iar în 14 octombrie instanţa a decis că procesul poate să înceapă şi că rechizitoriul a fost corect întocmit.
Un al treilea dosar deschis după incendiul din clubul Colectiv este cel în care sunt judecaţi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.
În 28 octombrie 2016, procurorii militari din DNA i-au trimis în judecată pe Antonina Radu şi George Petrică Matei, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, pentru abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei, pentru că au făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsuri.
În această cauză s-au constituit părţi civile 248 de persoane, care au formulat pretenţii civile ce se ridică la 212.474.000 euro şi 51.240.315,8 lei.
În urma incendiului din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini.
Incendiul din 30 octombrie 2015 a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul ”Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei.