12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialDIICOT Braşov, zeci de percheziții după suspiciuni de constituire a unui grup...

DIICOT Braşov, zeci de percheziții după suspiciuni de constituire a unui grup infracţional organizat

Activităţile infracţionale au constat în falsificarea unor acte emise de autorităţi bulgare şi alte infracţiuni conexe.

”La data de 11 aprilie, 62 de poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, DIICOT-Serviciul Teritorial Braşov, au efectuat 27 de percheziţii la domiciliile mai multor persoane din judeţele Braşov, Dolj şi Alba.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă calificată, şantaj, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Activităţile infracţionale s-au desfăşurat în perioada 2017-prezent şi ar fi constat în producerea şi distribuirea de permise de conducere, precum şi alte documente, false. Emiterea acestor acte ar fi fost atribuită autorităţilor bulgare”, precizează un comunicat transmis de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov.

Poliţiştii au pus în executare 51 de mandate de aducere, au identificat opt suspecţi ce au fost conduşi la DIICOT-Serviciul Teritorial Braşov în vederea audierii, precum şi 29 de martori care au fost conduşi la sediul IPJ Braşov, pentru ascultare, potrivit comunicatului menţionat.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

La acţiuni au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov, Grupărilor de Jandarmi Mobile Braşov şi Dolj, precum şi poliţişti din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Alba, Dolj şi Timiş, mai menţionează comunicatul de presă al IPJ Braşov, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă