2.8 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSocialConsiliul Național al Elevilor critică ideea organizării examenului de admitere la liceu

Consiliul Național al Elevilor critică ideea organizării examenului de admitere la liceu

„În cursul declaraţiilor de presă susţinute la finalul şedinţei de Guvern ce a avut loc astăzi, având drept subiect central pe agendă aprobarea proiectului România Educată, ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că elevii vor putea susţine examenul de admitere la liceu prevăzut în proiectul «România Educată» doar pentru unul dintre liceele pe care îşi doresc să le urmeze. Consiliul Naţional al Elevilor se opune cu vehemenţă acestei propuneri (…)”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Consiliul Naţional al Elevilor (CNE).

Reprezentanţii elevilor invocă principiul flexibilităţii şi dezideratul nr. 2 – educaţie individualizată din proiectul „România Educată”, arătând că, în conformitate cu art. 7, alin. a) din Statutul Elevului, „elevii au dreptul garantat la un învăţământ echitabil în ceea ce priveşte înscrierea/admiterea, parcurgerea şi finalizarea studiilor, în funcţie de parcursul şcolar pentru care au optat corespunzător intereselor, pregătirii şi competenţelor lor”.

„Măsura anunţată de ministrul educaţiei vine, astfel, în directă contradicţie atât cu prevederile legale în vigoare, cât şi cu principiile programatice din programul România Educată şi, cel mai important, cu interesul superior real al elevului: acela de a-şi alege parcursul educaţional în funcţie de propriile dorinţe, nu impus în mod indirect de la nivel central. În ceea ce priveşte propunerea organizării examenului de admitere pentru liceu, considerăm că în cazul în care elaborarea subiectelor şi organizarea logistică a examenului va fi complet descentralizată, există un risc substanţial privind apariţia unor discrepanţe negative semnificative între licee, atât în ceea ce priveşte gradul de dificultate al subiectelor, cât şi în ceea ce priveşte corectitudinea organizării probelor propriu-zise”, susţine Consiliul Naţional al Elevilor.

Preşedintele CNE, Rareş Voicu, afirmă că trebuie garantat dreptul elevilor de a alege.

„În întregul proces de admitere în învăţământul preuniversitar secundar, principalul factor determinant trebuie să fie dreptul elevului de a alege ceea ce vrea să studieze şi unde. În proiectul România Educată se vorbeşte despre flexibilitate, despre un sistem educaţional centrat pe elev, însă în cadrul primei conferinţe de presă pe această temă, ministrul educaţiei spulberă aceste principii. Dacă vrem să vorbim cu adevărat despre un parcurs educaţional individualizat în funcţie de nevoile, dorinţele şi aspiraţiile fiecărui elev, este esenţial ca Ministerul Educaţiei să garanteze în mod inechivoc dreptul elevului de a alege. Altminteri, am pornit complet greşit în implementarea acestei viziuni, iar «elevul în centrul actului educaţional» va continua să reprezinte un simplu slogan”, susţine Rareş Voicu. 

Cele mai citite

Dominic Fritz nu vrea ca Iohannis să-l numească tot pe Ciolacu premier

Vicepreşedintele USR Dominic Fritz afirmă că nu s-a discutat, la întâlnirile dintre partidele pro-europene la care el a fost prezent, despre ideea ca Marcel...

Nicușor Dan nu e mulțumit de activitatea principalilor procurori ai României

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei şi candidat independent la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a declarat că nu este deloc mulţumit nici de...

Georgia: Mii de manifestanți pro-UE au ieșit din nou în stradă

Mii de manifestanţi pro-UE s-au adunat din nou marţi seara în Georgia, în speranţa de a câştiga "războiul nervilor" cu guvernul, acuzat că a...
Ultima oră
Pe aceeași temă