25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSocialColaborare româno-bulgară la frontieră. Autoritățile din ambele state organizeaza patrule comune

Colaborare româno-bulgară la frontieră. Autoritățile din ambele state organizeaza patrule comune

Potrivit unui comunicat al IGPR, transmis, marţi, AGERPRES, acest tip de activităţi „în oglindă” între poliţiile celor două state s-au desfăşurat în perioada sărbătorilor de iarnă din ultimii 7 ani.

În zilele de 26 şi 29 decembrie, pe teritoriul Bulgariei, în zona de frontieră cu România, pe arterele rutiere care converg spre şi dinspre localităţile Vidin, Ruse, Silistra, Dobrich şi Albena, poliţiştii români, în parteneriat cu cei bulgari, vor desfăşura activităţi de patrulare, monitorizare şi control al traficului rutier.

Activitatea se desfăşoară în baza unui acord încheiat în anul 2010, la Giurgiu, de către şefii poliţiilor din cele două ţări.

Astfel, poliţiştii români cu experienţă în domeniul siguranţei rutiere vor efectua activităţi în cadrul echipelor mixte, în punctele de trecere a frontierei Calafat – Vidin, Giurgiu – Ruse, Călăraşi – Silistra, Negru Vodă – Dobrich şi Vama Veche – Albena.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă