Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

CNPP: 9.066 de români beneficiază de pensii speciale. Care este pensia medie

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii mai 2018, de 9.066, cei mai mulţi, 3.490, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor.

Share

Andrei Tudor Dumitru 0 comentarii

Actualizat: 15.07.2018 - 15:47

Pensia medie în acest caz a fost de 13.937 lei, din care 12.786 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice.

De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 873 de persoane. Pensia medie era de 5.483 lei, din care 3.488 lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 810 de persoane, pensia medie cifrându-se la 3.811 lei (2.312 lei suportaţi de la bugetul de stat).

De Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.472 pensionari. Pensia medie era de 10.749 lei, din care 7.824 lei suportaţi de la bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari ai Curţii de Conturi s-au acordat unui număr de 606 persoane, pensia medie fiind de 7.619 lei, din care 4.508 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor beneficiau 1.817 pensionari, pensia medie fiind de 3.838 lei (2.300 lei de la bugetul de stat).

Comentarii

loading...