26.7 C
București
vineri, 26 iulie 2024
AcasăSocialCiucu face concurs la Poliția Locală sector 6. 100 de polițiști pleacă

Ciucu face concurs la Poliția Locală sector 6. 100 de polițiști pleacă

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunţă că, în urma acestui concurs, o sută de poliţişti locali ”vor merge către alte orizonturi”, în timp ce 300 urmează să beneficieze de formare profesională.

Într-o postare pe Facebook, edilul precizează ca a iniţiat un proces de reformă astfel încât în Poliţia Locală să lucreze doar cei care se implică în comunitate şi care pot face faţă muncii pe care trebuie să o desfăşoare.

„În această primă etapă a reformei, vor merge către alte orizonturi cca. 100 de poliţişti locali din cca. 400. Astfel, cca. 300 de poliţişti locali rămân şi vor beneficia de formare profesională specifică postului, care va include comunicarea cu cetăţeanul, mentorat pentru schimbarea atitudinii şi înţelegerea rolului pe care îl au în comunitate. De asemenea, vor avea proceduri noi (lărgirea competenţelor poliţiei de proximitate şi supra-specializarea componentei de inspecţie), obiective clare şi indicatori de performanţă”, scrie Ciucu pe Facebook, conform agerpres.ro.

Ciucu va angaja după concurs alți polițiști locali

În a treia etapă a procesului de reformă, ar urma să fie angajaţi debutanţi, dacă va fi mai nevoie, iar în a patra etapă va fi îmbunătăţit procesul de supraveghere prin instalarea a 3.000 de camere video, deoarece în sector „sunt probleme cu vandalismul”.

Primarul menţionează că a luat decizia în urma „unui val uriaş de plângeri” din partea cetăţenilor.

Totodată, declară că a avut patru rânduri de negocieri cu sindicatele poliţiştilor, „retrograde şi antireformiste”, şi că acestea au demarat acţiuni „de blocare” în instanţă a procesului de reformă. Primarul le reproşează sindicatelor şi că au împrăştiat „fel şi fel de zvonuri mincinoase”.

Potrivit acestuia, consilierii locali din opoziţie, „cot la cot” cu funcţionari din Poliţia Locală, au „inventat fel şi fel de oprelişti procedurale şi birocratice”.

Ciucă adaugă şi că ar primit „diverse telefoane” pentru a-i „salva” la concurs pe unii dintre acei polițiști examinaţi.

Primarul spune că a invitat sindicatele poliţiştilor să fie observatori permanenţi la concurs şi că subiectele au fost „uşoare”. De asemenea, nu a existat o probă sportivă.

„Un text grilă cu doar 5 întrebări şi redactarea unui proces verbal pe un caz dat, cu legislaţia pe masă, putând fi consultată (nu era nevoie de memorare, deşi normal ar fi să fie ştiută). Atât de simplu! De aceea am zis că în mare va fi doar un test de cunoştinţe de bază şi de limba română”, mai scrie Ciprian Ciucu.

Consiliul Local Sector 6 a adoptat, pe 9 septembrie, proiectul privind aprobarea Organigramei, Statului de Funcţii, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6. Potrivit acestuia, aproape 100 de poliţişti vor pleca din funcţii.

Au fost 9 voturi împotrivă, exprimate de grupul PSD, în timp ce pentru aprobarea proiectului au votat 16 consilieri locali.

Reprezentanţii sindicatelor poliţiştilor s-a opus reorganizării Poliţiei Locale şi au ridicat obiecţii la proiectul de hotărâre.
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a susţinut că prin acel concurs pentru polițiști și reorganizare se va face şi o reformă a instituţiei.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Pariez pe Ostaș!

Dacă lipsește ceva României actuale este instituția anticipării. Hazardul ne guvernează. Mișcările în cercurile politice sunt predictibile, dar nu proiective. Sigur că nu deplângem...
Ultima oră
Pe aceeași temă