6.4 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSocialCurse regulate suplimentare în Deltă începând cu 1 mai

Curse regulate suplimentare în Deltă începând cu 1 mai

Directorul societăţii, Nicolae Chichi, a declarat pentru Agerpres că două din cele cinci curse suplimentare vor fi efectuate pe relaţia Tulcea – Sulina, astfel că zilnic între cele două oraşe va exista o cursă.

Celelalte trei curse suplimentare se vor desfăşura pe rutele Tulcea – Sfântu Gheorghe şi Tulcea – Periprava, astfel încât pe prima relaţie menţionată vor fi curse 6 zile pe săptămână, iar pe a doua vor fi curse 4 zile pe săptămână, potrivit sursei.

„Aceste curse suplimentare au fost stabilite conform contractului subsecvent încheiat cu Ministerul Transporturilor, în funcţie de bugetul care se alocă acestui minister”, a precizat directorul Chichi.

Cele cinci curse suplimentare vor fi efectuate până pe data de 30 septembrie pentru a asigura transportul călătorilor din municipiul Tulcea în localităţile izolate din Delta Dunării, în condiţiile unui flux important de turişti în sezonul estival.

Societatea Navrom Delta SA primeşte anual subvenţii de la Ministerul Transporturilor pentru a asigura mobilitatea celor aproximativ 12.000 de locuitori din Delta Dunării. Aceştia plătesc tarife de până la 20 de lei pentru o călătorie, în timp ce turiştii achită până la 64 de lei pentru o călătorie, în funcţie de distanţa parcursă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă