2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSocialAmenzi mai mari, în sectorul 2

Amenzi mai mari, în sectorul 2

Primarul Radu Mihaiu spune că, în Sectorul 2, legea „e prea puţin respectată”, dovadă fiind numărul record de amenzi aplicate de Poliţia Locală în luna noiembrie.

Agenții de poliție locală au aplicat contravenții în sumă de 1.145.350 lei.

Proiect de creștere a amenzilor în sectorul 2

Edilul sectorului 2 anunţă, în acest context, că se lucrează la modificarea unei Hotărâri de Consiliu Local pentru mărirea cuantumului amenzilor.

„Într-o lume ideală nu am da deloc amenzi fiindcă nu am avea pentru ce, dar din păcate în Sectorul 2 legea e prea puţin respectată. Ceea ce e inacceptabil. În luna noiembrie s-au dat cele mai multe amenzi din istoria Poliţiei Locale Sector 2 – 1.145.350 lei. De altfel, se poate observa o evoluţie a sancţiunilor de la o lună la alta şi comparând cu anii anteriori valoarea totală s-a triplat. Un alt aspect interesant e că în ultimele trei luni agenţii au început să dea mai puţine amenzi la valoare minimă şi mai mult spre maxim. De altfel, e din ce în ce mai evident că pentru anumite fapte valoarea sancţiunii este prea mică şi nu descurajează suficient. De aceea avem acum în lucru modificarea HCL 301 pentru a mări acele amenzi stabilite de Consiliul Local „, a scris Mihaiu, sâmbătă, pe Facebook

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...
Ultima oră
Pe aceeași temă