3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSocial1.092 de deținuți din penitenciare vor vota la alegerile locale

1.092 de deținuți din penitenciare vor vota la alegerile locale

Astfel, reprezentanții ANP vor asiguira identificarea persoanelor private de libertate cu drept de vot și informarea acestora cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale; informarea persoanelor private de libertate cu drept de vot cu privire la necesitatea formulării cererilor privind exercitarea dreptului de vot; depunerea diligenţelor necesare eliberării actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu posedă sau preschimbării celor al căror termen de valabilitate este expirat; depunerea listelor nominale, împreună cu cererile, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (4) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81/07.09.2020; stabilirea și amenajarea unui spaţiu corespunzător în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, cu dotări minime pentru asigurarea secretului votului, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (9) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81/07.09.2020.

De asemenea, având în vedere particularităţile actualului context epidemiologic, pe durata procesului de vot, în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, vor fi respectate măsurile propuse/recomandate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, cuprinse în RAPORTUL privind măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi detalierea planului de măsuri avute în vedere pentru organizarea alegerilor locale şi a deschiderii şcolilor, emis de Guvernul României în data de 11.08.2020.

În completarea măsurilor cu caracter general, sus-menţionate, vor fi respectate următoarele:

Pe durata derulării tuturor activităţilor necesare exercitării dreptului de vot, persoanele private de libertate vor purta masca de protecţie respiratorie;
Înainte de înmânarea ştampilei de vot şi a cărţii de identitate, persoanele private de libertate vor primi mănuşi de unică folosinţă. După exercitarea dreptului de vot, mănuşile vor fi dezinfectate şi aruncate în recipiente special amenajate;
Se va avea în vedere evitarea contactului dintre deţinuţii care îşi exercită dreptul de vot, astfel că nu vor interacţiona deţinuţi cazaţi în secţii diferite;
Echipa biroului electoral al secţiei de votare, care se deplasează cu urna specială, şi eventualii supraveghetori şi observatori străini acreditaţi în acest scop vor fi supuşi triajului epidemiologic la intrarea în unitate şi vor completa chestionarul COVID-19. Purtarea echipamentului individual de protecţie este obligatorie din momentul accesului în unitate. Totodată, pe toată durata desfăşurării procedurilor de votare, va fi respectată distanţarea fizică faţă de persoanele private de libertate şi faţă de personalul angajat al unităţii.
Ca urmare a centralizării cifrelor din teritoriu, situația statistică estimativă privind numărul persoanelor private de libertate cu drept de vot și a celor care și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru autorităţile publice locale din anul 2020 se prezintă astfel:

– 20.993 de persoane private de libertate custodiate.

– 1.193 de persoane private de libertate identificate cu drept de vot la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020.

– 1.092 de persoane private de libertate cu drept de vot, care și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020.

Cele mai citite

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă