Noile date încurajatoare privind un vaccin împotriva malariei de la Universitatea Oxford sunt de bun augur pentru efortul global de combatere a bolii transmise de țânțari, care ucide un copil în fiecare minut, au declarat producătorii acestuia.
După zeci de ani de muncă, singurul vaccin aprobat împotriva malariei, Mosquirix, produs de compania de medicamente GSK, a fost aprobat recent de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), potrivit Reuters.
Vaccinul de la Oxford, denumit R21/Matrix-M, este probabil mai eficient decât Mosquirix în prevenirea bolii care ucide aproximativ 600.000 de persoane pe an, în ciuda celor aproximativ 3 miliarde de dolari cheltuiți anual pe insecticide și medicamente anti-malarie, a declarat Adrian Hill, cercetător la Oxford.
GSK s-a angajat să producă până la 15 milioane de doze de Mosquirix în fiecare an până în 2028, cu mult sub cele aproximativ 100 de milioane de doze pe an de vaccin cu patru doze, despre care OMS spune că este necesar pe termen lung pentru 25 de milioane de copii.
GSK a declarat că nu poate produce suficient Mosquirix pentru a satisface cererea mare fără mai multe fonduri de la donatorii internaționali.
Miercuri, în revista Lancet au fost publicate datele unui studiu de etapă intermediară efectuat pe mai mult de 400 de copii mici care au primit o a patra doză de vaccin Oxford după schema primară de trei doze.
Eficacitatea vaccinului a fost de 80% în grupul care a primit o doză mai mare de componentă adjuvantă a vaccinului care stimulează imunitatea, și de 70% în grupul cu o doză mai mică de adjuvant, la 12 luni după cea de-a patra doză. Dozele au fost administrate înainte de sezonul de vârf al malariei din Burkina Faso.
Structura complicată și ciclul de viață al parazitului malariei au împiedicat mult timp eforturile de a dezvolta vaccinuri. Mosquirix de la GSK a fost conceput în anii 1980 și a deschis calea pentru ca echipa de la Oxford să creeze un vaccin mai puternic, a declarat Hill.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!