„Nu mi-a plăcut ce am văzut şi cel mai tare mi-a displăcut blazarea personalului cu care am stat de vorbă şi care spuneau că situaţia e mai bună decât înainte”, a spus Pintea.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a făcut, marţi seară, o vizită inopinată la Spitalul Judeţean Gorj, ca urmare a unor sesizări privind nereguli din cadrul acestei unităţi sanitare, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Sănătăţii. De asemenea, ministrul Sănătăţii a discutat cu personalul medical prezent în spital la acea oră, precum şi cu câţiva pacienţi.
„Deşi, începând de luni, Corpul de control al Ministerului Sănătăţii efectueză un control aici, am vrut să văd personal ce se întâmplă în acest spital. Pot să vă spun că o parte din problemele reclamate sunt reale şi generate în unele cazuri de neînţelegerile dintre cadrele medicale. Aceste lucruri influenţează foarte mult modul în care este tratat pacientul”, a declarat Sorina Pintea.
Miercuri dimineaţă, Sorina Pintea, deputatul Mihai Weber şi Cosmin Mihai Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, au discutat cu managerul SCJU Gorj situaţia şi măsurile necesare pentru creşterea calităţii serviciilor medicale acordate de această unitate sanitară.
„Nu mi-a plăcut ce am văzut şi cel mai tare mi-a displăcut blazarea personalului cu care am stat de vorbă şi care spuneau că situaţia e mai bună decât înainte. Oamenii parcă nu mai au aşteptări, nu mai cred că se poate face ceva astfel încât condiţiile şi serviciile oferite să fie îmbunătăţite”, a mai declarat Sorina Pintea.
În urma discuţiilor, au fost stabiliţi paşii pentru crearea unui plan de îmbunătăţire a situaţiei spitalului. Ministerul Sănătăţii va contribui la cele doua proiecte începute la SCJU Gorj – modernizarea UPU şi reabilitarea secţiei de pediatrie – şi va finanţa achiziţia de echipamente solicitate.
De asemenea, ministrul Sănătăţii s-a intâlnit, miercuri, cu managerii unităţilor sanitare din judetul Gorj şi reprezentanţii autorităţilor locale în subordinea cărora se află aceste spitale, fiind analizate solicitările de echipamente transmise la Ministerul Sănătăţii şi necesitatea reorganizării structurii spitalelor în funcţie de nevoile de servicii medicale din zona pe care acestea o deservesc.
„Anul acesta, bugetul de investiţii în sănătate este extrem de generos, astfel că vom finanţa achiziţii de echipamente performante în spitale, cu condiţia ca, la solicitarea acestora, managerii să demonstreze că aceste investiţii aduc plusvaloare actului medical, în concordanţă cu nevoile populaţiei”, a spus Sorina Pintea.
Potrivit MS, din noiembrie 2018, la SCJU Gorj funcţionează un aparat RMN achiziţionat de Ministerul Sănătăţii anul trecut. RMN-ul de sân va fi, de asemenea, o investigaţie disponibilă îndată ce conducerea spitalului va asigura personal specializat.
„Voi reveni la Târgu Jiu peste o lună, când voi primi raportul acţiunii de control care se desfăşoară săptămâna aceasta la SCJU Gorj. Atunci vom putea stabili în detaliu necesarul de echipamente pentru fiecare specialitate în parte, pe care Ministerul Sănătăţii îl va finanţa”, a mai declarat ministrul Sănătăţii, citat în comunicat.