4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSănătateInfecţiile nosocomiale, greu de ucis

Infecţiile nosocomiale, greu de ucis

Cercetătorii de la Imperial College London au constatat că bacteriile rezistente la medicamente, aflate la originea infecţiilor intraspitaliceşti cu potenţial letal, blochează efectul antibioticelor prin închiderea ”portiţelor” minuscule din pereţii lor celulari. Oamenii de ştiinţă susţin că această descoperire ar putea contribui la realizarea unor medicamente capabile ”să descuie lacătele” acestor ”portiţe” închise şi să permită astfel accesul antibioticelor în celulele bacteriene.

Autorii studiului exemplifică prin faptul că, de pildă, Klebsiella pneumoniae (bacilul Friedlander) – responsabil cu peste 20.000 de cazuri de îmbolnăvire în spitalele britanice în ultimul an – provoacă infecţii intraspitaliceşti la nivelul plămânilor, sângelui şi rănilor, iar pacienţii cu sisteme imunitare slăbite sunt deosebit de vulnerabili. La fel ca în cazul multor alte bacterii, acest bacil manifestă o rezistenţă din ce în ce mai mare la antibiotice, în special la o familie de medicamente numite carbapeneme.

Autorul principal al cercetării, dr. Joshua Wong atrage însă atenţia că, acum, când bacterii importante precum K. pneumoniae, devin rezistente la carbapeneme, este esenţial să înţelegem modul în care sunt capabile să realizeze acest lucru, mai ales că această creştere a rezistenţei la antibiotice poate afecta dramatic posibilitatea de a vindeca infecţiile. În studiul publicat în jurnalul Nature Communications, cercetătorii speră totuşi că va fi posibilă conceperea unor medicamente mai eficiente fiind cunoscut mecanismul de apărare a acestor bacterii. Peste 1.000 de infecţii asociate asistenţei medicale (IAAM) au fost raportate în primele 4 luni ale anului 2019 de către 69 de spitale din întreaga ţară. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, peste 7 mii oameni şi-au pierdut viaţa în ultimii ani din cauza infecțiile nosocomiale contractate în spitalele din Romania.

 

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Riflaje Decorative: Panourile care transformă radical aspectul casei 

To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies...

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...
Ultima oră
Pe aceeași temă