Campania de vaccinare împotriva Covid-19 a început oficial la ora 9.00 în cele 10 spitale alese de autorități pentru administrarea celor peste 3.000 doze primite de România în primul lot oferit prin sistemul de distribuție al Uniunii Europene.
Dozele au fost alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele zece unităţi medicale aflate în prima linie în lupta cu COVID-19, în funcţie de necesarul solicitat de fiecare dintre spitale cu menţiunea că pot fi oricând modificate în funcţie de cererea unităţilor.
Unitățile medicale ce au primit aceste doze sunt, potrivit Grupului de Comunicare Strategică:
1. Braşov – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase- 100 de doze
2. Bucureşti – Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş“- 600 de doze
3. Bucureşti – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş“ – 530 de doze
4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, Cluj-Napoca- 375 doze
5. Constanţa- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, Constanţa- 170 doze
6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş“, Craiova- 90 doze
7. Iaşi – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase- 260 doze
8. Maramureş – Baia Mare- Spitalul de Urgenţă- 210 doze
9. Suceava – Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava- 250 doze
10. Timiş – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş“, Timişoara- 450 doze”, conform unui comunicat de presă.
Prima persoană vaccinată este o asistentă medicală de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş“ care a făcut parte din prima echipă medicală ce a tratat primul caz de infectare cu Covid-19 din România.