2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSănătateÎn România s-a înființat Academia pentru Asistenți Medicali

În România s-a înființat Academia pentru Asistenți Medicali

Anul 2020 a fost supranumit de către OMS „Anul Asistenței Medicale și al Moașelor” și s-a dovedit ulterior drept o piatră de încercare pentru aceste categorii de personal medical.

„În acest context, prin deschiderea sa, Academia Europeană pentru Asistenți Medicali a demarat, amplul proces de formare a viitoriilor lideri medicali, având drept atuuri o ofertă educațională unică în România, un campus dedicat învățării practice și know-how-ul profesioniștilor din cadrul Rețelei de Sănătate REGINA MARIA, precum și al celor de la Coventry University”, anunță un comunicat de presă difuzat de rețeaua „Regina Maria”.

La finalizarea programului de licență de 3 ani, studenții Academiei Europene pentru Asistenți Medicali au șansa de a se angaja imediat, în cadrul Rețelei de sănătate REGINA MARIA, în calitate de asistenți medicali care au beneficiat de o formare 360˚, conform celor mai înalte standarde.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Alegerile din România și provocările economice iminente, analizate de Bloomberg

Analiza Bloomberg despre alegerile din România subliniază că, după o perioadă de creștere economică, țara se află acum într-o situație dificilă din punct de...

Rafal Trzaskowski, primarul Varșoviei, va fi candidatul Coaliției Civice la președinția Poloniei

Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei, a fost anunţat ca fiind candidatul partidului Platforma Civică (PO), aflat la putere, pentru alegerile prezidenţiale din Polonia. El a...

Peste 100000 de votanți din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbătă, ora 15.00, la alegerile prezidențiale

Peste 104.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 15,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă