Pe ordinea de zi a ședinței Executivului din data de 28 februarie 2024 a fost introdus și un proiect de Ordonanță de Urgență „privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sistemul sanitar, asistență socială și alte sectoare de activitate bugetară”.
Acest document nu figura pe ordinea de zi anunțată cu o zi înainte, dar a fost introdus cu doar câteva minute înainte să înceapă ședința de guvern.
Ședința Executivului este programată la Palatul Victoria de la ora 14.
Proiectul OUG pentru salarizarea în Sănătate va fi discutat, la 28 februarie, doar în „primă lectură”. Cu alte cuvinte, Guvernul anunță că lucrează la acest act normativ, dar nu-l va aproba în ședința din 28 februarie.
Sindicatul Sanitas, din care fac parte angajați din spitale, a organizat mai multe acțiuni de protest, în perioada ianuarie – februarie 2024. Sindicaliștii au cerut o creștere medie a veniturilor cu 30 la sută. În caz contrar, sindicaliștii au avertizat că vor declanșa o grevă în Sănătate.
În paralel, alte revendicări au avut medicii de familie și medicii de ambulator. Aceștia au cerut și au obținut menținerea tarifului pentru serviciile prestate, în anul 2024, la nivelul celui din anul 2023.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!