Ministerul Apărării Naționale participă la efortul național de vaccinare a populației generale împotriva COVID-19 și, prin Direcția medicală, a dispus măsuri pentru extinderea programului de funcționare în regim de 24/24 h, timp de o săptămână, în perioada 4 – 11 mai, într-o primă etapă, în centrele de vaccinare organizate de către Spitalul de Universitar de Urgență Militar Central din București și unitățile sanitare militare din țară care sunt și centre regionale de depozitare a dozelor de vaccin.
Astfel, în perioada menționată, în centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași şi Timișoara, începând de marţi, 4 mai, ora 8.00, populația generală care dorește să se vaccineze se va prezenta, la orice oră, fără o programare prealabilă.
Totodată, persoanele vaccinate se înregistrează direct în RENV și vor fi planificate pentru efectuarea dozei de rapel.
În perioada următoare, în funcție de disponibilitatea dozelor de vaccin și de solicitările pe plan local, și celelalte patru spitale militare din rețeaua medicală a Ministerului Apărării Naționale vor putea crește ritmul de vaccinare, respectiv vor putea asigura vaccinarea fără programare prealabilă. Toate informațiile referitoare la aceste aspecte vor fi comunicate în timp util, la nivel central, precum și de fiecare unitate sanitară militară în parte.
56 de centre de imunizare ale Ministerului Apărării, deschise vaccinării populației
Ministerul Apărării Naționale asigură, în prezent, locuri pentru vaccinarea populației generale în 56 de centre de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare și în unități militare din Capitală și din țară, deservite de aproape 1.000 de angajați ai ministerului – peste 250 de medici, 500 de asistenți medicali și 200 de registratori.
Suplimentar, MApN a operaționalizat 20 de centre mobile de vaccinare aflate în coordonarea Direcției medicale a MApN, care acționează gradual, începând de miercuri, 21 aprilie, în sprijinul autorităților locale, în localități izolate sau greu accesibile, la propunerea și solicitarea Direcțiilor de sănătate publică județene, conform instrucțiunilor Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.
România a depășit plafonul de 2 milioane de persoane imunizate
Pragul de două milioane de persoane vaccinate cu schemă completă în cadrul campaniei naţionale de imunizare împotriva COVID-19 a fost depăşit luni, au anunțat coordonatorii campaniei naționale de vaccinare, printr-o informaţie postată pe platforma RO Vaccinare.
”Peste 2.029.000 de persoane vaccinate cu schemă completă în România! Am depăşit pragul de 2.000.000 de persoane vaccinate cu schemă completă în cadrul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19. Până astăzi, în România au fost administrate peste 5.408.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19. Împreună învingem pandemia”, reiese din informaţia publicată pe pagina Platformei naţionale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.