Alesul din Parlamentul României a prezentat presei, chiar în curtea instituției, rezultatele rapoartelor Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii după ce un bărbat a murit la Spitalului Judeţean Cluj. Moment în care directorul spitalului a intervenit în discuţia parlamentarului cu presa și și-a prezentat punctul său de vedere.
3 rapoarte ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii au fost prezentate presei de deputatul USR.
„Acestea confirmă suspiciunile ridicate de mine în spaţiul public şi legătura directă între numirea politică a unor manageri şi decessul unor oameni. Zilele trecute, am prezentat condiţiile din salonul 22 al secţiei de Chirurigie 2, saltele mizere pe care trebuie să stea bolnavii cu diferite afecţiuni vasculare. Aceste rapoarte demonstrează că nu exagerez când spun că jegul din Spitalul Judeţean Cluj are consecinţe directe asupra acttului medical. Domnul moldovan a murit cu zile pentru că a fost infectat pe secţia Chirurgie 2 şi a decedat apoi la infecţioase”, a precizat deputatul.
Important de precizat este și prezența fiicei pacientului decedat care a prezentat acte conform cărora printre cauzele morţii lui Nicolae Moldovan (68 de ani) s-au numărat Sepsis cutanat şi plăgi suprainfectate.
În urmă cu câteva zile, Emanuel Ungureanu a făcut publică o filmare dintr-un salon cu saltele murdare şi crăpate. În acea filmare se putea observa condiţiile inumane de muncă de la Secţia de Anatomo Patologie a Spitalului aflată la un subsol. După acel moment, directorul Petru Şuşcă i-a cerut deputatului USR să i se adreseze în mod direct dacă are ceva de spus.