4.1 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSănătate"Caravana cu medici" a primit o aplicație informatică pentru pacienți din zone...

„Caravana cu medici” a primit o aplicație informatică pentru pacienți din zone defavorizate

Asociația „Caravana cu medici” a primit o aplicație informatică menită să faciliteze acordarea de consultații pentru pacienți din zone defavorizate.

Noul soft îi ajută pe medicii și studenții care merg pe teren să nu mai piardă timp pentru completarea fișelor și bani pentru logistică și tipărituri. Aplicația este realizată cu ajutorul unei donații din partea companiei Bayer, partener strategic al Caravanei cu medici, încă din anul 2016.

O caravană înseamnă aproximativ 25 medici și studenți care merg în zone defavorizate și fac în jur de 10 investigații medicale pentru aproximativ 100 de oameni într-o singură zi. Imaginați-vă câte formulare trebuia să completăm de mână și apoi să le introducem în calculator ca să putem calcula câteva statistici. Dacă mai adăugăm și că noi am făcut până acum 156 caravane, în care am consultat peste 14.000 oameni, este evidentă nevoia pe care o aveam de această aplicație, spune dr. Mihai Ranete, cofondator Caravana cu medici.

Aplicația stochează în format electronic datele pacienților (istoric medical, examinare fizică, rezultate ale testelor de laborator, rapoarte imagistice, rezultate ale testelor de screening etc.), are rezoluție dinamică și este disponibilă pe toate dispozitivele electronice – telefon, tabletă și laptop.

„Extinderea accesului la soluții de sănătate de zi cu zi ajută nu doar pacienții de astăzi să prevină bolile, ci contribuie și la sănătatea următoarei generații. De aceea, susținerea activității Asociației Caravana cu medici este în concordanță cu viziunea Bayer de dezvoltare durabilă ”Sănătate pentru toți, nimeni fără hrană” și suntem încântați că am reușit să donăm în anul 2022 o sumă totală de 45.000 euro către Asociație”, spune Ana Gheorghiu, Public Affairs, Science & Sustainability Lead la Bayer România, Bulgaria și Moldova.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Situația insolvenței la Dinamo, complicată de procesul cu Vasile Șiman: „Sunt trei laturi implicate”

Procesul deschis de Vasile Șiman împotriva clubului Dinamo îngreunează ieșirea din insolvență, iar decizia judecătorului este așteptată cu interes. Obiectivul principal al celor din conducerea...

Utilizatorii pot interacționa cu ChatGPT prin apeluri telefonice și mesaje

OpenAI a lansat recent o nouă metodă prin care utilizatorii pot interacționa cu chatbot-ul său popular, ChatGPT, prin apeluri telefonice și mesaje. Utilizatorii pot...

Veste excelentă pentru Simona Halep! Românca va juca la Australian Open 2025

Organizatorii turneului de la Melbourne i-au acordat un wildcard pentru calificări, marcând astfel întoarcerea româncei după suspendarea pentru dopaj. Simona Halep, dubla campioană de Grand...
Ultima oră
Pe aceeași temă