UPDATE: Primele sancțiuni decise la Spitalul Orășenesc din Corabia sunt două amenzi. Astfel, un medic a fost amendat cu 6000 de lei iar o asistentă a fost amendată cu 3000 de lei.
–––––––––––––––
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a ordonat o anchetă la Spitalul Orășenesc din Corabia (județul Olt), după ce un pacient a fost filmat căzut pe hol.
Într-o filmare apărută, duminică, 10 ianuarie, în spațiul public se vede cum pacientul este căzut în genunchi, pe holul spitalului, încercând să se ridice dar nu reușește. În acest timp, pe lângă el trec angajați ai spitalului care par să ezite să-l ajute. Pacientul susține că a căzut după ce ar fi avut un accident vascular.
„Am urmărit şi eu imaginile care au fost postate pe reţelele de socializare online de la Spitalul Orăşenesc din Corabia şi am cerut aseară trimiterea de îndată a unei echipe de control la faţa locului pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate cu acest domn. După ce voi avea toate informaţiile, voi putea lua o decizie pentru ca astfel de situaţii să fie tratate cu mult mai mult profesionalism de către personalul spitalicesc”, a anunțat ministrul Vlad Voiculescu printr-un comunicat de presă difuzat luni dimineață.
Ancheta la spital va fi realizată de o echipă de la DSP Olt, după care rezultatele acestei anchete vor fi transmise Corpului de control al Ministerului Sănătății.