Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat că a votat pentru un Executiv eficient și cu gândul la o majoritate parlamentară care „să nu pună sub control politic justiția”, scrie Agerpres. Liderul PMP şi-a exprimat speranţa că românii vor ieşi la cot într-un număr cât mai mare.
„În primul rând am votat cu gândul la faptul că în urma acestor alegeri vom avea un Guvern eficient. Eficient în a utiliza banii europeni, spre exemplu, care ar crea locuri de muncă. Am votat cu gândul la Guvern, care să genereze politici pe cele trei mari domenii în care, dacă nu facem ceva, România va avea probleme în viitor. Adică, natalitate, educație, sănătate. Și, pe de altă parte, cu gândul la o justiție care să înțeleagă faptul că respectarea drepturilor fundamentale este urgența zero în construirea unui stat de drept”, a afirmat Traian Băsescu, duminică, după ce a votat la Colegiul Economic „A.D. Xenopol”.
România liberă îți prezintă filmul zilei în care românii își decid soarta, la răscruce de drumuri. Informații despre alegerile parlamentare, despre vot și rezultatele sondajelor exit poll precum și rezultate alegeri parlamentare 2016.