Cele aproximativ 18.700 de secții de votare din România au fost verificate de pompieri. Astfel, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) au dat 11 amenzi, în valoare de 15.000 de lei, după ce au identificat peste 5.400 de nereguli.
Inspectorii de prevenire au urmărit mai multe aspecte, precum: amplasarea cabinelor de vot fără diminuarea căilor de acces sau a circulaţiilor interioare din clădirile în care se organizează procesul electoral, dispunerea acestora fără blocarea ori îngreunarea accesului la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, evitarea obstrucţionării căilor de acces, prin amplasarea elementelor de mobilier în interiorul încăperilor în care se amenajează secţii de votare, marcarea corespunzătoare a căilor de evacuare şi menţinerea acestora în permanenţă practicabile, menţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor şi sistemelor de apărare împotriva incendiilor.
Potrivit IGSU, pentru perioada următoare s-a dispus suplimentarea efectivelor care să asigure măsurile de pază şi protecţie, precum şi de prevenire a situaţiilor de urgenţă pe parcursul procesului electoral, astfel încât exercitarea dreptului la vot să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.
Premergător şi pe timpul zilei de vot, peste 8.000 pompieri vor asigura paza la 5.248 secţii de votare, iar pentru intervenţia la eventualele situaţii de urgenţă aproximativ 5.000 sunt pregătiţi să asigure, zilnic, misiunile de răspuns.
Citește și: SCANDALOS. Un vot din diaspora e de 10 ori mai puţin important decât un vot din Teleorman
Duminică au loc alegeri parlamentare. Șapte motive pentru care „RL“ te cheamă la vot!
Aproximativ 4.500 de români din diaspora au votat prin corespondență