2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăPoliticăVâlcov către Iohannis: nu iei bani în plus la rectificare ca să...

Vâlcov către Iohannis: nu iei bani în plus la rectificare ca să te plimbi tu cu bucătarul

„Nu e vorba de dat un ban în plus sau în minus, dar atunci când ai o execuţie atât de proastă a bugetului şi doar pentru că îţi doreşti tu să te plimbi cu bucătarul peste tot pe unde te duci la vilele de protocol, asta nu înseamnă că trebuie să îţi acorde cineva mai mulţi bani la rectificare. Deci, aşa cum şi-a aşternut, aşa doarme fiecare. N-au cheltuit banii, poate îi vor cheltui data viitoare”, a declarat sâmbătă la Antena 3 consilierul guvernamental Darius Vâlcov, despre tăierea bugetului Administraţiei Prezidenţiale.

Întrebat dacă este posibil ca Preşedinţia să rămână fără bani, aşa cum a acuzat Cotroceniul, consilierul economic al premierului Viorica Dăncilă a spus că Guvernul va acorda toate sumele necesare. „Chiar şi după rectificare, creditele de angajament, adică angajarea sumelor, se vor putea face. Şi dacă vor face aceste angajamente şi vor depăşi limita sumelor bugetare pe care le au la dispoziţie, bineînţeles că printr-o rectificare imediat sau prin fondul de rezervă se vor da banii necesari. Dar, deocamdată, când ai cheltuit sub 40% din ceea ce ai avut alocat în şapte luni de zile, la ce să te aştepţi? O să discutăm şi la următoarea rectificare cu toate ministerele. Cine şi-a cheltuit banii a primit în plus, cine nu şi-a cheltuit banii i-au fost tăiaţi banii. Şi asta va fi regula de acum încolo”, a completat Vâlcov.

Chestionat dacă Guvernul va aproba, săptămâna viitoare, rectificarea bugetară, Darius Vâlcov a răspuns: „Este decizia doamnei prim-ministru, noi suntem pregătiţi. Nu ştim dacă au venit şi avize de la CSAT pentru bugetele SRI, SIE, Administraţia Prezidenţială, şi aşa mai departe, dar în momentul în care vor fi şi aceste avize, dacă ele sunt necesare, rectificarea va trebui să fie aprobată”.

Cele mai citite

Elon Musk propune testare cognitivă pentru oficialii aleși în SUA

Elon Musk a sugerat introducerea testelor cognitive pentru oficialii aleși din Statele Unite, ca măsură pentru a garanta capacitatea acestora de a își îndeplini...

Volodimir Zelenski: Rusia a lansat atacuri „inumane” în ziua de Crăciun

Loviturile au rănit cel puțin șase persoane în orașul de nord-est Harkov și au ucis unul în regiunea Dnipropetrovsk, au declarat guvernatori ucraineni Rusia a...

Energia nucleară, soluția marilor companii pentru inteligența artificială

Alimentarea centrelor de date necesită cantități uriașe de electricitate, investiții pe măsură, dar și riscuri semnificative Creșterea explozivă a inteligenței artificiale (AI) determină giganții tehnologici...
Ultima oră
Pe aceeași temă