9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăUDMR îl susține pe Cîțu la șefia Guvernului. USR PLUS l-ar accepta...

UDMR îl susține pe Cîțu la șefia Guvernului. USR PLUS l-ar accepta pe Orban

Kelemen a precizat că este nevoie „de maturitate politică” și a făcut apel la colegii de coaliție pentru o discuție calmă. Declarația liderului UDMR vine în contextul în care USR PLUS a anunțat că și-au retras sprijinul politic pentru Florin Cîțu, după demiterea lui Vlad Voiculescu.

El a anunţat că prim-ministrul Florin Cîţu are susţinerea UDMR, o criză politică fiind de neacceptat şi un semnal de nedorit pentru partenerii externi ai României.

„Florin Cîţu are susţinerea noastră în continuare, a condus cu responsabilitate şi cu multă empatie Guvernul, până acum, şi sunt convins că va avea această posibilitate să conducă mai departe Guvernul. Trebuie să trecem peste această situaţie. Da, pentru toată lumea este o situaţie nedorită, dar nu se pune problema să ne gândim la schimbarea primului ministru, să reluăm discuţiile, să aruncăm ţara într-o instabilitate politică şi nu putem transmite nici cetăţenilor, nici societăţii la modul general, dar nici partenerilor noştri externi că nu suntem în stare să gestionăm o situaţie politică şi permanentă. Ne întoarcem într-o criză politică, nu este de acceptat”, a declarat liderul UDMR pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, este nevoie de maturitate, context în care nu trebuie puse condiţii în coaliţie, fiind atribuţia premierului de a face remanieri guvernamentale.

„Este nevoie de maturitate şi nu trebuie să punem condiţii unii altora, fiindcă remanierea e treaba prim-ministrului şi el, când face o astfel de remaniere, anunţă remanierea şi Guvernul trebuie să meargă mai departe. Deci, din acest punct de vedere, eu apelez la responsabilitatea colegilor noştri şi la o discuţie calmă în coaliţie în zilele următoare”, a adăugat vicepremierul Kelemen Hunor.

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a solicitat o întrunire de urgenţă a coaliţiei de guvernare pentru a discuta despre retragerea încrederii prim-ministrului Florin Cîţu, după ce acesta l-a demis pe Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii.

USR-PLUS a mers la şedinţa coaliţiei inclusiv cu propunerea ca Florin Cîţu să fie înlocuit de Ludovic Orban la şefia Executivului, aceasta fiind o condiţie pentru ca actuala formulă de guvernare să fie menţinută.

Surse din USR-PLUS au declarat pentru News.ro că, în contextul în care au retras susţinerea acordată cu Florin Cîţu, ca urmare a revocării lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătăţii fără nicio consultare, singura variantă de continuare a colaborării în actuala formulă este schimbarea acestuia. 

Cele mai citite

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....
Ultima oră
Pe aceeași temă