7.4 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăPoliticăSondaj INSCOP Research: Marcel Ciolacu 25,3%/George Simion 19,1%

Sondaj INSCOP Research: Marcel Ciolacu 25,3%/George Simion 19,1%

Marcel Ciolacu (PSD) conduce în clasamentul intenţiei de vot pentru turul I al alegerilor prezidenţiale, cu 25,3%, urmat de George Simion (AUR), cu 19,1%, relevă un sondaj INSCOP Research, realizat la comanda cotidianului „Libertatea” în perioada 7-12 noiembrie 2024.

Potrivit sursei citate, pe locurile următoare figurează Elena Lasconi (USR), 14,3%, Mircea Geoană (independent), 13,3%, urmat de Nicolae Ciucă (PNL), 9,1%.

„Raportat la cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur la vot (74,6% din total eşantion) 25,3% dintre alegători ar vota pentru Marcel Ciolacu (PSD), 19,1% pentru George Simion (AUR), 14,3% pentru Elena Lasconi (USR), 13,3% pentru Mircea Geoană (independent), 9,1% pentru Nicolae Ciucă (PNL). Pentru Călin Georgescu (independent) ar opta 5,4% dintre alegători, pentru Cristian Diaconescu (independent) 4,6%, pentru Kelemen Hunor (UDMR) – 4,1%, pentru Cristian Terheş (PNCR) – 2,1%, pentru Ludovic Orban (PMP şi FD) – 1%. Ana Birchall (independent) ar obţine 0,8%, Alexandra Păcuraru (ADN) – 0,6%. 0,3% dintre respondenţi indică alt candidat”, precizează comunicatul INSCOP Research, transmis joi.

Conform aceleiaşi surse, raportat la cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat din listă şi declară că vin sigur la vot (56,4% din total eşantion), 24,8% dintre alegători ar vota pentru Marcel Ciolacu (PSD), 21,3% pentru George Simion (AUR), 14,3% pentru Elena Lasconi (USR), 12,2% pentru Mircea Geoană (independent), 8,8% pentru Nicolae Ciucă (PNL). Pentru Călin Georgescu (independent) ar opta 5,5% dintre alegători, pentru Cristian Diaconescu (independent) ar opta 4,5%, pentru Kelemen Hunor (UDMR) – 4,3%. Pentru Cristian Terheş (PNCR) ar vota 2% dintre alegători, pentru Ludovic Orban (PMP şi FD) ar vota 0,7%. Ana Birchall (independent) ar obţine 0,7%, iar Alexandra Păcuraru (ADN) 0,7%. 0,2% dintre respondenţi indică alt candidat.

Prezența la vot ar urma să fie de aproximativ 56%

„Sondajul INSCOP realizat la comanda Libertatea arată faptul că Marcel Ciolacu şi George Simion continuă să se afle pe primele două locuri. Prezenţa estimată raportată la populaţia rezidentă în România este de 56%. Elementele de noutate sunt: ponderea nehotărâţilor (14% raportat la total eşantion şi aproape 10% raportat la respondenţii care declară că vor merge sigur la vot), ceea ce creşte nivelul de incertitudine cu privire la rezultatul final al alegerilor prezidenţiale şi ascensiunea oarecum neaşteptată a candidatului Călin Georgescu, care depăşeşte 5%, posibil pe fondul unei prezenţe active în spaţiul online, dar fără apariţii consistente în mass-media tradiţionale. Pe simulările de tur 2, candidaţii care performează cel mai bine sunt Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană, dar scorurile sunt foarte strânse”, declară Remus Ştefureac, director INSCOP.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research, membru corporate al ESOMAR, la comanda cotidianului Libertatea. Datele au fost culese în perioada 7-12 noiembrie 2024. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 2.95%, la un grad de încredere de 95%, precizează INSCOP Research.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Băncile europene își răsplătesc acționarii cu o sumă record: 123 miliarde de euro pentru al doilea an consecutiv

Băncile europene sunt pregătite să ofere acționarilor 123 de miliarde de euro în dividende și răscumpărări de acțiuni, repetând performanța impresionantă de anul trecut,...

Manchester City finalizează transferul lui Omar Marmoush! Un nou star în atacul echipei

Omar Marmoush, atacantul egiptean în vârstă de 25 de ani, a fost oficial prezentat ca nou jucător al lui Manchester City, în urma unui...

Bacalaureatul 2025 începe oficial, luni, 27 ianuarie, cu proba orală la limba română

Probele scrise au loc între 10 și 16 iunie, cu o zi liberă între matematică/istorie și proba la alegere Prima sesiune a examenului național de...
Ultima oră
Pe aceeași temă