17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăPoliticăRovana Plumb este propusă comisar european pentru Transporturi

Rovana Plumb este propusă comisar european pentru Transporturi

Consiliul UE a aprobat lista persoanelor nominalizate pentru funcţiile de comisari europeni, unde din partea României este propusă Rovana Plumb, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei. „Rovana Plumb (România) este deputat în Parlamentul European (vicepreşedinte al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor) şi a ocupat, la nivel naţional, posturile de ministru al mediului şi schimbărilor climatice, ministru al muncii, ministru al fondurilor europene, ministru al educaţiei şi ministru al transporturilor. Ea se va ocupa de portofoliul Transporturi”, potrivit anunţului preşedintelui Comisiei Europene.

Noul colegiu va avea opt vicepreşedinţi, inclusiv Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate (Josep Borrell). Vicepreşedinţii sunt responsabili pentru priorităţile majore cuprinse în orientările politice. Trei vicepreşedinţi executivi vor avea o funcţie dublă. Fiecare dintre ei va fi atât vicepreşedinte responsabil pentru una dintre cele trei teme principale de pe agenda preşedintelui ales, cât şi comisar.

Vicepreşedintele executiv Frans Timmermans va coordona activitatea cu privire la Pactul ecologic european. Acesta va gestiona, totodată, politicile climatice, fiind sprijinit de Direcţia Generală Politici Climatice.

 

 

Procedura de desemnare a comisarilor europeni

 

Candidații pentru portofoliile Comisiei trebuie să treacă printr-o etapă de strictă verificare parlamentară înainte de a-și prelua funcția. Acești comisari desemnați se prezintă în fața comisiilor parlamentare competente în domeniile de activitate care vor intra în portofoliul lor. Fiecare comisie se reunește apoi pentru a-și întocmi evaluarea privind cunoștințele de specialitate și prestația candidatului, care este transmisă Președintelui Parlamentului European. O evaluare negativă a determinat deja în trecut retragerea unor candidați din proces. Întreaga Comisie, inclusiv președintele Comisiei și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, trebuie să fie apoi supusă unui vot unic de aprobare din partea Parlamentului.

 

 

 

Ce se întâmplă pe durata mandatului

După ce au primit aprobarea Parlamentului, președintele și comisarii sunt numiți în mod oficial de Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată.

În cazul unei modificări substanțiale a portofoliului pe durata mandatului Comisiei, al completării posturilor vacante sau al numirii unui nou comisar după aderarea unui nou stat membru, comisarii în cauză sunt audiați din nou în fața comisiilor competente.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

ELCEN o acuză pe Firea că a mințit la Realitatea Plus, în legătură cu falimentul RADET

Se încearcă din nou inducerea în eroare a opiniei publice în sensul în care ELCEN este considerată cauza falimentului RADET, transmit reprezentanții Electrocentrale București. Vă...

Vrei să fii un angajator respectat și îndrăgit? Iată cum poți afla mai multe despre nevoile angajaților tăi

În lumea afacerilor, relația dintre angajatori și angajați este esențială pentru succesul pe termen lung al unei companii. Un șef atent la nevoile angajaților...

Monica Niculescu, în finala de dublu a turneului WTA Trophee Clarins de la Paris

Perechea româno-chineză Monica Niculescu/Lin Zhu s-a calificat în finala de dublu a turneului de tenis Trophee Clarins de la Paris, după ce au învins...
Ultima oră
Pe aceeași temă