6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăPoliticăRepublica Cabo Verde are un Parteneriat Special cu România, unic pentru o...

Republica Cabo Verde are un Parteneriat Special cu România, unic pentru o țară africană, anunță președintele Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a declarat, în prima zi a vizitei sale în Republica Cabo Verde, că această țară din vestul Africii are un Parteneriat Special cu România, „unic pentru o țară africană”.

„I-am transmis domnului Președinte Neves aprecierea pentru faptul că țara sa este unul dintre statele cu cele mai notabile rezultate în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și guvernanța democratică din Africa. În același timp, România va rămâne un susținător al aprofundării relațiilor dintre Uniunea Europeană și Cabo Verde.

Acestea sunt deja excelente și se bazează, începând cu anul 2007, pe un Parteneriat Special, unic pentru o țară africană. Cabo Verde este un aliat de încredere al Uniunii Europene în forurile internaționale și în Africa. Totodată, Cabo Verde este prima și singura țară africană care are un Parteneriat de Mobilitate cu Uniunea Europeană”, a declarat președintele Klaus Iohannis în fața președintelui José Maria Neves.

Președintele României i-a prezentat președintelui Republicii Cabo Verde „noua noastră abordare strategică de relaționare cu Africa, având la bază o nouă Strategie Națională, bazată pe interese și valori comune”.

„Am agreat să intensificăm cooperarea pe teme importante – atât pentru România, cât și pentru Cabo Verde– precum gestionarea situațiilor de urgență, combaterea schimbărilor climatice, agricultura și siguranța alimentară, educația, cercetarea și inovarea. Memorandumurile de colaborare referitoare la gestionarea situațiilor de urgență, în domeniul sanitar-veterinar și în cel al educației, care urmează să fie semnate astăzi, reflectă dorința noastră de consolidare a relațiilor tradiționale foarte bune”, a subliniat președintele Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis și soția lui, Carmen Iohannis, se află în vizită de stat în Republica Cabo Verde în perioada 20 – 21 noiembrie 2023. După finalizarea vizitei în Republica Cabo Verde, Klaus Iohannis și Carmen Iohannis vor merge în Republica Senegal.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dan Petrescu rămâne pe banca CFR Cluj și primește o veste excelentă. Karlo Muhar revine în Gruia

Dan Petrescu a fost confirmat în funcția de antrenor al CFR Cluj, iar conducerea clubului i-a promis întăriri în perioada de mercato, inclusiv revenirea...

Danemarca consolidează apărarea Groenlandei după declarațiile lui Trump

Danemarca a anunțat o creștere semnificativă a bugetului pentru apărarea Groenlandei, la scurt timp după ce fostul președinte american Donald Trump și-a reiterat dorința...

Autoritățile iraniene au ridicat recent interdicția impusă asupra platformelor WhatsApp și Google

Autoritățile iraniene au ridicat recent interdicția impusă asupra platformelor WhatsApp și Google Play, ca prim pas în reducerea restricțiilor de internet din țară, conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă