13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăReforma fiscală, discutată la Guvern

Reforma fiscală, discutată la Guvern

Premierul Nicolae Ciucă a avut, marţi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, context în care au fost discutate teme precum reforma fiscală, aderarea României la Spaţiul Schengen, Fondurile Structurale şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, printre temele de discuţie s-au mai numărat protejarea consumatorilor vulnerabili, a consumatorilor persoane juridice, dar şi reformele şi securitatea la risc.

”Întregul Guvern este implicat pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Este un deziderat pentru care inclusiv reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României realizează demersuri, pentru că mobilitatea crescută şi timpii salvaţi vor contribui direct la creşterea rolului nostru în economia europeană şi internaţională. Consultarea cu mediul de afaceri ne-a ajutat să ne clarificăm priorităţile comune. Aşa cum am reiterat, pentru a lua decizii guvernamentale sustenabile este nevoie de cifre, de informaţii corecte, reale şi complete. Vor urma o serie de întâlniri de grupuri de lucru care se vor concentra atât pe zona de reforme, cât şi pe zona de investiţii”, a declarat premierul, citat în comunicat.

Pe teme legate de Legea educaţiei şi reformele din sănătate se vor forma grupuri de lucru pe lângă ministerele de resort, precizează Guvernul.

Delegaţia Coaliţiei pentru Dezvoltarea României a fost formată din reprezentanţi ai Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham), ai Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), ai Camerei Franceze de Comerţ, Industrie şi Agricultură în România (CCIFER), ai Confederaţiei Patronale Concordia, ai Consiliului Investitorilor Străini (FIC), ai AHK România şi ai Fundaţiei Romanian Business Leaders (RBL).

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

De ce cantitate de lapte praf are nevoie un bebeluș pentru a se sătura

Hrănirea corectă a unui bebeluș este esențială pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă a acestuia. Unul dintre aspectele cheie ale nutriției infantile este asigurarea unei...

Estonia închide un punct de control de la granița cu Rusia pe timpul nopții

De la 1 mai, punctul de control Narva-1 de la granița dintre Estonia și Rusia a încetat să mai funcționeze non-stop. Despre acest lucru...

edilul-șef s-a tuns (Nic)ușor, dar spațiul verde a rămas netoaletat

Ilustrație: Marian Avramescu În literatură, tema comuniunii omului cu natura a fost și este abordată de numeroși autori de renume. În cazul primarului general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă