Ramona Săseanu, propusă de PNL, a obţinut 240 voturi pentru şi 135 împotrivă.
Ceilalţi candidaţi au fost respinşi. Astfel, Adrian Ţântă, propus de AUR, a întrunit 131 voturi pentru şi 244 împotrivă, în timp ce Monica Ghiurco a obţinut patru voturi pentru şi 371 împotrivă.
Pentru SRR, Liviu Popescu, propus de USR PLUS, a obţinut 237 voturi pentru şi 134 împotrivă.
Candidatura lui Nicolae Voiculeţ, din partea AUR, a fost respinsă, obţinând 134 voturi pentru şi 237 împotrivă. Votul a fost secret cu buletine.
Mandatele celor doi directori general interimari este de şase luni.
Înaintea votului din plen, Comisiile parlamentare pentru cultură au dat aviz favorabil pentru Ramona Săseanu-Moroșanu ( 13 voturi pentru), celelalte propuneri obținând: Cosmin Tinda – 5 voturi pentru și Monica Ghiurco 1 vot pentru.
Săseanu-Moroșanu a fost susținută de PNL pentru a fi numită director interimar al TVR, însă a picat în 2012 și 2013 două concursuri interne, potrivit unor documente obținute de G4Media.ro. Ea și-a dorit postul de director al studioului teritorial Craiova, dar a picat concursul cu 7.5, în 2012. Un an mai târziu Ramona Săseanu Moroșanu și-a încercat norocul la funcția de coordonator cu atribuții de producător executiv de știri, sport și programe la studioul din Craiova, însă și acest concurs a fost picat. În 2015, Săseanu i-a luat un interviu Vrăjitoarei Elena, care se recomanda drept „vrăjitoare, tămăduitoare sau clarvăzătoare”, iar ulterior a fost cercetată de poliție pentru înșelăciune.
Plenul Parlamentului a respins, marţi, rapoartele de activitate ale Societăţii Române de Televiziune și ale Societății Române de Radiodifuziune pe anii 2017, 2018 şi 2019. Respingerea rapoartelor înseamnă în mod automat demiterea conducerilor.