7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăPoliticăPSD vrea excluderea CCR de la validarea candidaturilor pentru prezidențiale

PSD vrea excluderea CCR de la validarea candidaturilor pentru prezidențiale

PSD vrea excluderea CCR din validarea candidaturilor la prezidențiale după cazul Diana Șoșoacă, se arată într-un proiect de lege depus miercuri în Parlament de senatorul PSD Robert Cazanciuc, potrivit Antena 1.

Proiectul vizează modificarea legii pentru alegerea preşedintelui României şi a legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, astfel încât aceasta din urmă să nu se mai pronunțe asupra contestațiilor depuse împotriva candidaților la alegerile prezidențiale. Proiectul a fost depus, după ce Curtea a invalidat candidatura Dianei Șoșoacă.

„Dreptul la apărare și la un proces echitabil este un drept fundamental câștigat în 1989, bazat pe principiile și valorile europene pe care ni le-am asumat și ca membrii ai Uniunii Europene. Este principalul motiv ce m-a determinat să propun aducerea în actualitate a două legi, adoptate de peste 20 de ani, care nu mai răspund cerințelor societății actuale românești, ci unor vremuri care, în contextul post revoluționar în care se găsea România, erau evident impregnate de spiritul unor interese politice, strategice și social-economice”, a scris fostul ministru al Justiţiei Robert Cazanciuc pe pagina sa de Facebook.

Proiect de lege: CCR, exclusă de la validarea candidaturilor la prezidențiale

Robert Cazanciuc susține că actuala procedură de soluționare a contestațiilor depuse împotriva candidaților la alegerile prezidențiale nu ar asigura dreptul constituțional la un proces echitabil.

„Cu toate că #CCR are atribuțiile unei instanțe de drept comun, în care părțile ar trebui să aibă garanțiile unui proces echitabil, în primul rând a dreptului la apărare, judecarea de către plenul Curții a contestațiilor referitoare la candidaturi se face în procedura uzuală a unei instanțe constituționale, fără prezența părților, ceea ce poate fi apreciat ca o încălcare a garanțiilor conferite de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Această modificare are și rolul de a păstra activitatea CCR în vârful ierarhiei instituționale a statului român, ținând cont de poziția acestei instanțe supreme în arhitectura administrativă a României, de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea președintelui țării, care nu înseamnă a desfășura o activitate jurisdicțională cu caracter tehnic, ci semnifică abilitarea dată de Constituție de a verifica modul în care organismele implicate în procedura electorală au respectat dispozițiile constituționale și legale în materie”, mai scrie Robert Cazanciuc.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Donald Trump îl critică pe Joe Biden, după ce acest a anulat 37 de condamnări la moarte

Donald Trump l-a criticat pe Joe Biden pentru decizia de a anula 37 de condamnări la moarte, în contextul în care președintele în funcție...

Drăgușin, vizat în tactica lui Liverpool! Planul lui Arne Slot pentru victoria categorică împotriva lui Spurs

Liverpool a învins Tottenham cu un categoric 6-3 în etapa a 17-a din Premier League, grație unei tactici meticulos pregătite de antrenorul Arne Slot,...

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă