10.7 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăPoliticăPrincipesa Margareta și Principele Radu au sosit în Republica Moldova

Principesa Margareta și Principele Radu au sosit în Republica Moldova

Principesa Margareta, fiica Regelui Mihai, precum și soțul acesteia, Principele Radu, au sosit, duminică, în Republica Moldova.

Anunțul privind această vizită a fost transmis atât de Familia Regală a României cât și de Ambasada României în Republica Moldova. La coborârea din avion, pe aeroportul din Chișinău, Principesa Margareta și Principele Radu au fost întâmpinați de ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian Leon Țurcanu.

„Majestatea Sa și Principele Radu au sosit astăzi la Chișinău, unde vor avea întâlniri la diferite instituții ale Statului. În această vizită, Custodele Coroanei este însoțit de Șeful Casei Majestății Sale, doamna Constanța Iorga, și de cancelarul Casei, dl Traian Sârcă. Majestatea Sa a fost întâmpinată la aeroportul internațional din Chișinău de către domnul Cristian-Leon Țurcanu, ambasadorul României în Republica Moldova”, a anunțat Familia Regală a României într-un mesaj postat pe facebook.

Vizita Principesei Margareta la Chișinău are loc la câteva zile după ce Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor pentru primirea Republicii Moldova în UE. Teoretic, aceste negocieri ar urma să înceapă înainte de finalul anului 2023.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cifra de afaceri în comerțul cu autovehicule și motociclete a crescut modest în primele nouă luni din 2024

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a înregistrat o creștere în primele nouă luni ale anului 2024, comparativ cu aceeași...

Acord istoric între România și Republica Moldova

Documentul vizează implementarea controlului coordonat pe teritoriul României, la punctul de trecere a frontierei Galați-Giurgiulești Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, a participat...

Carlos Alcaraz, devastat după retragerea lui Rafael Nadal! „Nu e corect să-mi cereți asta”

Carlos Alcaraz și-a exprimat dezamăgirea profundă după ce nu a reușit să amâne retragerea legendarului Rafael Nadal, înfrângerea Spaniei în sferturile Cupei Davis marcând...
Ultima oră
Pe aceeași temă