Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Principele Nicolae nu a fost invitat la masa pentru parastasul Regelui Mihai

Pe 5 decembrie se împlinesc doi ani de la trecerea în neființă a Regelui Mihai, slujba de parastas prin care a fost comemorat a avut loc pe 24 noiembrie, la Curtea de Argeș.

Share

Rl online 0 comentarii

03.12.2019 - 16:19

Cu acest prilej, toată familia regală s-a recules la mormântului fostului suveran al României, scriu Știripesurse.ro.

A participat inclusiv fostul Principe Nicolae, însoțit de soția sa, Alina Binder, cărora li s-a permis să participe la slujbă și să se reculeagă la mormânt, alături de întreaga familie regală, dar care nu au fost invitați și la masa organizată pentru parastas.


Surse apropiate familiei regale vorbesc despre faptul că Principele Radu Duda ar fi fost cel care nu i-a permis fostului principe să participe și la pomană.

 ”La masa din interiorul Episcopiei nu a fost lăsat. Revoltat de un asemenea gest, episcopul, însuși, l-a invitat pe Nicolae în interior și i-a oferit un ceai. Nu a făcut scandal, ci a plecat resemnat, alături de soția lui, deși pe chip i se putea citi mâhnirea”, dezvăluie sursele.

Modul în care a fost tratat fostul Principe Nicolae a coincis cu cel de la înmormântarea bunicului său, Regele Mihai, când fost primit să participe la înmormântare alături de familia regală, dar a fost alungat de la parastas.

Principesa Margareta - Custodele Coroanei și soțul ei, Radu Duda, au refuzat chiar să participe anul trecut la nunta lui Nicolae, motivând necesitatea prezenței lor ”într-o vizită în orașele Soultzmatt și Haguenau din Alsacia, Republica Franceză, la invitația oficială a autorităților celor două municipalități”.

Nepotul Regelui Mihai I a fost exclus din Casa Regală și, implicit, din succesiunea la tron, în urma unei decizii din 2015. Nicolae era al treilea în ordinea de succesiune, după Mihai I şi Principesa Margareta. Motivul explicit al deciziei fostului Suveran nu a fost precizat în comunicatul de presă remis de Casa Regală.

Din document reiese însă, indirect, că acesta are legătură cu stilul de viaţă al fostului Principe. Anul acesta, în martie, fostul principe Nicolae a anunţat că a realizat un test de paternitate din care reiese că este tatăl copilului Nicoletei Cîrjan și că-şi asumă responsabilitatea legală. Cei doi au împreună o fetiță, pe Iris Anna, care acum are trei ani.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...