12.4 C
București
duminică, 25 februarie 2024
AcasăPoliticăPreşedintele CSM: Traversăm o perioadă complicată

Preşedintele CSM: Traversăm o perioadă complicată

“Traversăm o perioadă complicată, o perioadă în care ne-am confruntat şi ne confruntăm cu tot felul de probleme. Mesajul pe care ar dori să-l transmită Consiliul Superior al Magistraturii, prin mijlocirea acestui eveniment, este un mesaj de unitate, este un mesaj care porneşte de la ideea, greu de contrazis, că sunt mai multe lucruri care ne apropie, care ne unesc decât lucruri care ne dezbină şi, nu în ultimul rând, de la ideea că nu trebuie să fim nişte epigonii ai glorioşilor noştri înaintaşi. Trebuie să încercăm să ne ridicăm la înălţimea vremurilor pe care le trăim”, a afirmat preşedintele CSM.

Simona Marcu a subliniat că nici în urmă cu 100 de ani nu a fost uşor.

“Marea Unire nu s-a întâmplat dintr-odată şi nu a fost un demers facil. Parcurgând mai multe documente şi mărturii din acea epocă am realizat cât de important a fost efortul juriştilor vremii, juriştilor de acum 100 de ani care au avut o misiune aproape la fel de complicată cu aceea a oamenilor politici de acum 100 de ani, pentru că ei au fost obligaţi să transforme în realitate juridică Marea Unire”, a mai spus şefa CSM.

La conferinţa “Centenarul Marii Uniri – o istorie a justiţiei moderne, de la unitatea naţională la diversitatea europeană” sunt prezenţi, de asemenea, o serie de reprezentanţi ai sistemului judiciar din România. Este prezent procurorul general, Augustin Lazăr. Lipsesc de la eveniment ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea.

Deschiderea lucrărilor conferinţei a debutat cu Imnul României, interpretat la nai de către Gheorghe Zamfir.

Conferinţa este structurată în patru sesiuni, respectiv “Centenarul Marii Uniri – un secol de unitate”, “O justiţie modernă şi independentă”, “Magistratura – profesie şi vocaţie”, respectiv “Rolul profesiilor juridice, de la unitate naţională la diversitate europeană”.

Cele mai citite

Fiul unui director din Consiliul Județean Buzău, mort într-un accident rutier

Un tânăr din Buzău, fiul unui director din Consiliul Județean, a murit cu câteva ore înainte să împlinească vârsta de 24 de ani!...

După Transnistria, alt pericol în Republica Moldova: Autonomia Găgăuză, cu 98% la sută din locuitori pro-Rusia

În contextul în care pe 28 februarie autoritățile de la Tiraspol ar urma să ceară anexarea Transnistriei la Rusia, este posibil ca Putin...

Fiul unui director din Consiliul Județean Buzău, mort într-un accident rutier

Un tânăr din Buzău, fiul unui director din Consiliul Județean, a murit cu câteva ore înainte să împlinească vârsta de 24 de ani!...
Ultima oră
Pe aceeași temă