7.3 C
București
vineri, 31 ianuarie 2025
AcasăPoliticăPreședinta Ungariei, într-o vizită oficială la București

Președinta Ungariei, într-o vizită oficială la București

Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, va fi primită, miercuri, la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, cu prilejul vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în România, la invitaţia şefului statului român.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita va oferi prilejul unei discuţii aprofundate privind modalităţile de diversificare şi aprofundare ale dialogului bilateral, în continuarea întrevederii din 10 iunie a celor doi înalţi oficiali, în marja Summitului Formatului B9 de la Bucureşti.

De asemenea, vizita are loc în contextul în care anul acesta se împlinesc 20 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa Secolului XXI (Budapesta, 29 noiembrie 2002).

Administraţia Prezidenţială arată că preşedintele Iohannis va evidenţia, cu prilejul vizitei, deschiderea părţii române pentru consolidarea dialogului şi cooperării bilaterale cu Ungaria, „stat vecin deosebit de important”, în vederea promovării de proiecte de interes comun, în beneficiul celor două state şi al cetăţenilor lor, indiferent de etnie.

„Va fi reiterat interesul părţii române pentru o cooperare pragmatică şi orientată spre rezultate concrete, structurată pe baza principiilor şi valorilor incluse în documentele fundamentale ale cooperării bilaterale”, indică sursa citată.

Cei doi şefi de stat vor aborda şi situaţia actuală din plan regional, european şi global, ca urmare a agresiunii militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, urmând a fi analizate implicaţiile pe diverse planuri: securitar, umanitar, economic, al crizei alimentare şi altele. Vor fi abordate şi consecinţele în plan regional, în raport cu state partenere precum Republica Moldova, precizează Administraţia Prezidenţială.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Poliția din Țările de Jos a dat publicității fotografiile a doi dintre suspecții arestați în furtul tezaurului dacic

Poliția olandeză a publicat fotografiile a doi dintre suspecții arestați, joi, bănuiți că ar fi fost implicați în jaful de la Muzeul din Drents,...

Poliția din Țările de Jos a dat publicității fotografiile a doi dintre suspecții arestați în furtul tezaurului dacic

Poliția olandeză a publicat fotografiile a doi dintre suspecții arestați, joi, bănuiți că ar fi fost implicați în jaful de la Muzeul din Drents,...
Ultima oră
Pe aceeași temă