8.5 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăPoliticăPremierul Ciolacu se întâlnește cu ambasadorul Azerbaidjanului, partenerul energetic de la Marea...

Premierul Ciolacu se întâlnește cu ambasadorul Azerbaidjanului, partenerul energetic de la Marea Neagră

Ambasadorul Azerbaidjanului, țara care devine principalul partener energetic al României la Marea Neagră, va fi primit de premierul Marcel Ciolacu.

Potrivit unui comunicat al Guvernului României, la Palatul Victoria va avea loc „Primirea E.S ambasadorul Republicii Azerbaidjan în România, Gudsi Dursun Oglu Osmanov”.

Întâlnirea dintre premierul Marcel Ciolacu și ambasadorul Oglu Osmanov este programată la ora 11. Excelența Sa Gudsi Dursun Oglu Osmanov a preluat funcția de ambasador în România în ianuarie 2024.

România și Azerbaidjanul au semnat un memorandum pentru a construi, în zona Constanța, un terminal pentru LNG (Liquefied natural gas). Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat după recenta lui vizită în Azerbaidjan că studiul de fezabilitate pentru viitorul terminal a fost finalizat și este pozitiv.

Transferul de LNG între zona Mării Caspice și România, prin terminalul de la Constanța, va reprezenta o alternativă la Coridorul Sudic – cel care va trece prin Turcia și Bulgaria. Viitorul terminal LNG de pe litoralul românesc al Mării Negre va fi o alternativă la Coridorul Sudic, cu potențialul de a aduce în România 8 – 9 miliarde de metri cubi de gaz în fiecare an, a precizat ministrul Burduja.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un nou incendiu afectează o zonă întinsă la nord de Los Angeles

Un nou incendiu a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles, ducând la ordine de evacuare într-o regiune deja lovită de incendii devastatoare, potrivit...

Raportul Comisiei Europene privind influențele TikTok în alegerile din România urmează să fie prezentat

Comisia Europeană (CE) urmează să prezinte, într-un interval scurt de timp, un raport dedicat influențelor exercitate prin intermediul rețelei sociale TikTok asupra alegerilor prezidențiale...

Românii, campioni la prețuri mari, dar codași la salarii

În timp ce salariul mediu în România este de aproximativ 1.050 de euro, în Italia ajunge la 3.600 de euro, iar în Germania la...
Ultima oră
Pe aceeași temă