9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăPremierul Ciolacu a asistat la slujba de Crăciun oficiată de patriarhul Daniel....

Premierul Ciolacu a asistat la slujba de Crăciun oficiată de patriarhul Daniel. Credincioșii au fost ținuți la distanță

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a postat pe internet mai multe fotografii din care reiese că a asistat la slujba de Crăciun oficiată de însuși Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

În dimineața de 25 decembrie 2023, premierul Ciolacu a postat pe facebook mesajul “Crăciun binecuvântat!”, însoțit de mai multe fotografii. În prima imagine se vede cum premierul asistă la predica susținută de patriarhul BOR, în apropierea acestuia și a altor doi preoți.

Într-o altă imagine se vede cum credincioșii obișnuiți sunt ținuți la distanță de preoți și de premier, fiind separați printr-un cordon. În mulțimea de credincioși – majoritatea oameni în vârstă – se distinge și un bărbat tânăr, înalt, care, probabil, a fost unul dintre însoțitorii premierului.

Foto Marcel Ciolacu / facebook

Potrivit ziarului Lumina, “În Catedrala Patriarhală, programul liturgic al sărbătorii a culminat cu Sfânta Liturghie săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, luni, 25 decembrie”.

Ziarul Lumina nu menționează explicit că în Catedrala Patriarhală a venit și liderul PSD. Totuși, una dintre fotografiile pe care a postat-o pe internet ziarul Lumina, fotografie în care apare și liderul PSD, este postată chiar de Marcel Ciolacu pe contul său de facebook.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă