Acesta spune că este posibilă organizarea de alegeri anticipate odată cu cele locale de anul viitor, dacă „se înţeleg” toate partidele.
„Lăsaţi orgoliile de o parte, haideţi să ne aşezăm, noi cei care suntem de stânga, la o masă şi să găsim soluţii. (…) Ăsta-i mesajul meu pentru cei de la PSD: Dacă rămâneţi şi după dezastrul de azi închişi în sediul de la Kiseleff cu ochelari de cal, vom avea un comisar de dreapta” a afirmat Victor Ponta joi seară, la România TV.
„Îmi pare rău că m-am luptat cu foştii mei colegi, dar am avut dreptate să mă lupt şi am făcut un lucru bun. (..) Lăsaţi orgoliile de o parte, haideţi să ne aşezăm, noi cei care suntem de stânga, la o masă şi să găsim soluţii”, a afirmat Victor Ponta.
Ponta a precizat că, în cazul în care stânga nu prezintă o soluţie, este „natural” ca partidele de dreapta să formeze guvernul.
El a spus că Pro România va merge cu „o propunere comună” doar dacă se vor „înţelege” cu cei de la PSD.
Liderul Pro România a precizat că, începând de joi, alţi patru parlamentari au trecut la PSD şi vor trece şi alţii.
„Eu nu doresc să mut toţi oamenii de la PSD la Pro România. Eu doresc la PSD-ul să facă nişte schimbări rapide” a spus Ponta.
El a propus un sondaj de opinie între votanţii de stânga, care să fie întrebaţi pe cine preferă, între Viorica Dăncilă şi Mircea Diaconu.
„Dacă ne înţelegem toţi se pot face alegerile anticipate la Parlament odată cu cele locale. Ar avea sens”, spune Ponta.
Acesta susţine că o guvernare bună are nevoie de „un premier bun” care eventual să dea „cu pumnul în masă” şi care să fie şi un premier „de sacrificiu”.
„În viitorul guvern cel mai important persona şi cel mai urât şi mai detestat şi antipatizat va fi ministrul de Finanţe. Pe un an, trebuie cineva care are acel profil: priceput şi neinteresat să mai facă după aia politică, dar care să facă lucrurile cum trebuie. Nimic nu e mai rău decât un ministru de Finanţe care să vrea să fie simpatic, să ia voturi” a afirmat Victor Ponta.