Victor Ponta a spus, joi, într-o conferinţă de presă că, până la momentul respectiv, „faimoasa ordonanţă care a iscat atâtea discuţii şi care va avea efecte foarte importante asupra întregii economii româneşti” nu a fost publicată în Monitorul Oficial.
„Deci era atât de urgentă încât n-au publicat-o. Monitorul Oficial, din câte ştiu, este la Camera Deputaţilor, în subordinea preşedintelui Camerei Deputaţilor… Faptul că n-au publicat-o poate fi un lucru bun, poate nu o mai publică deloc. Dar s-ar putea să fie din cauza faptului că nu au avizele necesare”, a afirmat Ponta, explicând că OUG priveşte infrastructura critică a României, astfel că are nevoie de avize de la Banca Naţională, ANCOM şi ANRE, plus Comisia Europeană.
„În al doilea rând, apar modificări – noi am citit ultima formă – şi după ce Fidel Castro şi Che Guevara au fost la televizor, adică domnul Vâlcov şi domnul Teodorovici, şi au anunţat cum luptă cu capitaliştii pentru popor, am văzut că s-au schimbat lucrurile. Unele – slavă Domnului, bine că s-au schimbat, înţeleg că nu ne mai putem retrage banii de la pilonul II (…) şi s-a modificat şi ceea ce a fost anunţat de cei doi miniştri – nu ştiu cine-i ministru, cine-i consilier, unu dintre ei – legat de taxa pe lăcomie, nu există acest cuvânt în text şi nici nu avea cum să existe, e o taxă pe activele bancare”, a mai spus Ponta.
El a spus că „nimeni nu ştie să calculeze taxa pe activele bancare”.
„În al treilea rând, am făcut un calcul, atât cât se poate face, şi dacă se adună toţi banii pe care Guvernul în mod real ar putea să-i încaseze în urma acestei ordonanţe, se ajunge undeva la 600-700 de milioane de euro, sunt nişte bani buni. Problema este că în acest an, în 2018, bugetul nu se poate închide pentru o lipsă de 10 miliarde de lei, deci două miliarde jumătate de euro… dacă nu se închide anul ăsta pe două miliarde şi jumătate de euro, chiar dacă vor încasa la anul 700 de milioane, în niciun caz nu au cum să-l închidă”, a afirmat Ponta.
El a spus că este un „haos” în vistieria ţării, unde sunt „găuri”.
„Apare în ordonanţă un articol 46, care sună foarte complicat aşa, de aia probabil nu-l citeşte nimeni. (….) Trebuia să mergi la art. 29 alineatul 4 şi articolul 30 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare să vezi ce spune, şi mai spunea acolo primul ministru şi ministrul semnează o declaraţie de răspundere prin care se atestă corectitudinea şi integralitatea informaţiilor. Mi-am adus aminte că am semnat în 2012, 2013, 2014, cred că şi în ’15 era gata bugetul, nu mai ţin minte, dar cel puţin de trei ori am semnat eu, Victor Ponta, prim ministrul al României, alături de ministrul de Finanţe, a fost Florin Georgescu, a fost Ioana Petrescu, a fost Eugen Teodorovici, am semnat acea declaraţie pe proprie răspundere că datele pe care le cuprind în bugetul de stat pe care l-am trimis la Parlament sunt adevărate, sunt corecte”, a afirmat Ponta.
Potriviit acestuia, „asta înseamnă că indiferent de ce se întâmplă în viitor, dacă se constată că datele sunt false, eu Victor Ponta, alături de ministrul de Finanţe mergeam la închisoare”.
„E, faimoasa ordonanţă adoptată vineri spune aşa: prevederile articolului 30 alineat 5 din Legea 69/2010 respub nu se aplică privind planificarea bugetară pe 2019, adică declaraţia pe proprie răspundere a primului ministru şi a ministrului de Finanţe. Deci înseamnă că doamna Dăncilă şi cu domnul Teodorovici chiar ştiu că ceea ce spun în buget e o minciună, altfel nu şi-ar fi luat această măsură de prevedere… domnul Vâlcov e cel mai deştept că el nu semnează nimic, fraierii care semnează însă, doamna Dăncilă şi cu domnul Teodorovici, nu-s aşa de fraieri, şi-au trecut în ordonanţă că prin derogare de la Legea responsabilităţii fiscal-bugetare de data asta nu trebuie să ateste corectitudinea datelor (…)”, a susţinut el.